Drumul sufletelor fără odihnă şi Dealurile Morţii din judeţul Constanţa

Oriunde mergi, în România vei descoperi o mulţime de legende şi de locuri pline de mister. Născociri sau nu, miturile se transmit de la o generaţie la alta şi sunt mereu la fel de interesante.

Drumul dintre Constanţa şi Mangalia

An de an, mii de români se îndreaptă către litoralul Mării Negre imediat ce soarele începe să încălzească suficient de tare încât să se poată bucura de câteva ore de plajă. În plin sezon, zeci de mii de maşini gonesc către mare şi drumurile din judeţul Constanţa, în special, devin mult mai riscante; asta pentru că, de cele mai multe ori, turiştii apasă prea tare pedala de acceleraţie, grăbiţi să ajungă la destinaţie şi să se bucure de câteva zile de relaxare. Cel mai tentant pentru şoferi este drumul dintre Constanţa şi Mangalia, unul drept ca-n palmă, cu vizibilitate bună şi cu intersecţii şi semafoare doar în cele câteva localităţi care se înşiră de-a lungul lui. Pe acest drum, însă, există un loc în care de-a lungul anilor s-au petrecut multe accidente inexplicabile şi despre care cei de prin partea locului spun că ar fi blestemat.

Drumul sufletelor fără odihnă

Pe DN 39, după ce ieşi din Constanţa şi înainte să ajungi la Agigea, drumul traversează satul Lazu, o aşezare liniştită în care trăieşte o importantă comunitate de turci şi tătari. Tocmai de aceea, aici a fost înfiinţat un cimitir musulman, despre care se spune că se întindea, la început, pe 30.000 de metri pătraţi, dar care acum mai are, potrivit înscrisurilor, doar 0,6 hectare. Cimitirul se află chiar lângă Drumul Naţional 39, iar în preajma lui se petrec adesea grave accidente de circulaţie, cărora le stau mărturile mai multe cruci ridicate pe marginea drumului. Pe vremuri, cimitirul se întindea şi peste ceea ce este acum DN 39. Asta până când comuniştii au construit şoseaua care duce spre Mangalia trecând, literalmente, peste morminte. De atunci, legenda locală spune că locul ar fi fost blestemat şi că este bântuit de sufletele celor a căror odihnă veşnică a fost deranjată de buldozerele celor care au lucrat la construirea şoselei.

Lucruri stranii se petrec

În timp, liderii comunităţii musulmane au încercat să reintre în posesia terenului care le fusese alocat pentru cimitir, însă acest lucru nu a fost posibil. Mai mult, pe terenul de peste drum de cimitir tronează acum o mulţime de vile, după ce Primăria a vândut terenul mai multor persoane care au dorit să construiască în zonă, ceea ce a dat naştere, în urmă cu ani de zile, unui adevărat scandal. Numărul mare de accidente rutiere care se petrec în preajma cimitirului musulman din Lazu i-a făcut pe localnici să creadă cu tărie în legenda care spune că locul este bântuit. Se spune că, în multe dintre cazuri, şoferii au pierdut controlul maşinii indiferent de viteza cu care rulau şi fără să existe vreo cauză obiectivă. De asemenea, sunt voci care spun că, deşi au vile luxoase şi impunătoare, cei care locuiesc vizavi de cimitir nu au nici ei prea multă linişte, asemenea morţilor care odihneau odată în zonă; asta pentru că, spune o legendă urbană, în casele construite acum peste fostele morminte se petrec deseori lucruri stranii, în special pe timpul nopţii, când şi câinii urlă a pustiu, jelindu-i parcă pe cei duşi dintre noi.

Dealurile Morţii de lângă Canalul Dunăre Marea Neagră

Tot pe drumul către mare, şoseaua trece pe lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră, o altă măreaţă realizare a regimului comunist de care se leagă o mulţime de istorisiri. La construirea Canalului au lucrat, se spune, 2.000 de oameni luaţi din penitenciarele vremii şi trimişi la muncă silnică; mulţi dintre ei şi-au găsit sfârşitul în timpul lucrărilor, după ce s-au îmbolnăvit din cauza condiţiilor de muncă sau din cauza oboselii ori, pur şi simplu, au căzut victime unor accidente de muncă despre care se spune, totuşi, că nu ar fi fost chiar întâmplătoare. Aşa s-a născut şi legenda Dealurilor Morţii din preajma Canalului Dunăre-Marea Neagră. Cei care au trăit să apuce să povestească au mărturisit că mulţi oameni au fost îngropaţi de vii în timpul lucrărilor la Canal, prinşi sub pământul care, în timpul săpăturilor, era încărcat în basculante şi apoi descărcat în împrejurimi. Astfel, în zonă au „răsărit” mai multe dealuri pe care sunt plantaţi acum pomi fructiferi sau viţă de vie, dar sub care îşi dorm somnul de veci multe victime ale ordinelor mai marilor comunişti. Pe baza legendelor care se leagă de ele, localnicii au botezat dealurile Dealurile Morţii şi mulţi dintre ei evită pe cât posibil să treacă prin zonă după lăsarea întunericului, de teama sufletelor celor îngropaţi sub ele, despre care se crede că ar bântui încă prin acele locuri.

www.ziare.com

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad