Duma de la Ambulanţă ar fi vrut să danseze populară!

Ana Duma, şefa Serviciului de Ambulanţă Gorj, spune că şi-ar fi dorit să facă altceva în afară de medicina de urgenţă, însă este împlinită pe plan personal şi spune că are o familie frumoasă şi sănătoasă. Chiar dacă a terminat liceul pedagogic nu a profesat niciodată în această meserie.

Care a fost cel mai mare vis împlinit al dumneavoastră?
Pe plan profesional a fost realizarea specializării în medicina de urgenţă, până la urmă, spun asta pentru că nu a fost visul meu de a face medicină de urgenţă. Pe plan personal, faptul că am o familie sănătoasă, frumoasă cu un copil realizat, am o fetiţă, lucru care mi se pare cel mai important.

Care a fost visul neîmplinit?
Visul neîmplinit… repet: poate nu medicina de urgenţă a fost visul meu, ci poate altceva s-a diluat în timp şi mi-a trecut. Visul neîmplinit este faptul că nu m-am făcut întotdeauna înţeleasă în mod corect, asta cred că ar fi.

Aveţi regrete?
Fiecare dintre noi, cred că avem regrete, însă nu am unul foarte important. Sunt regrete  mici pe o perioadă determinată, ca să zic aşa.

Cum a fost copilăria dumneavoastră?
Copilăria până în şcoală mi-am petrecut-o la Brăticeni, judeţul Gorj, undeva lângă Hobiţa. A fost o copilărie minunată, ca a oricărui copil care se bucură de curte, de fructe naturale, are libertatea de a se căţăra prin pomi, de a alerga desculţ.

Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care aţi făcut-o atunci?
Faptul că am spălat câţiva pui de curcă, mititei, care erau negri. Negrul pentru mine însemna murdar. Am finalizat prin a-i omorî, însă am primit o mustrare minoră. (râde)

Unde aţi făcut liceul şi facultatea şi cum a fost acea perioadă?
Liceul l-am făcut la Târgu Jiu, liceul Pedagogic, secţia învăţători, a fost una din perioadele cele mai frumoase, pentru că am avut şansa unor colegi extraordinari şi am fost foarte uniţi. Am amintiri foarte plăcute de acolo. Facultatea am terminat-o la Cluj, în 1985.

Care a fost cel mai nebunesc lucru pe care l-aţi făcut în timpul adolescenţei?
Să zic faptul că am chiulit în perioada aceea, înainte de revoluţie. Erau tot felul de sărbători care se ţineu pe stadionul municipal, erau zilele sportive şi trebuia să mergem în fiecare zi acolo, să exersăm pe stadion. Împreună cu un grup de colegi am chiulit câteva zile, iar în ultima zi, aniversară şi am hotărât să mergem acolo ca şi când zi de zi am fost prezenţi. Nu a ţinut figura, iar dirigintele nostru ne-a prins şi am avut parte de o zi de şcoală obişnuită, în sensul că ne-a dat lucrare scrisă din lecţia de zi. Bineînţeles că noi nu am ştiut nimic. (râde)

Cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră?
În Cluj mi-am cunoscut soţul, pentru că el este clujean. Am fost invitată la o petrecere a unei colege şi acolo ne-am cunoscut şi suntem căsătoriţi de 28 de ani.

Care ar fi cel mai rău lucru pe care ar putea să îl facă soţul dumneavoastră?
(râde) Chiar de dimineaţă vorbeam, pentru că a fost o perioadă mai grea la serviciu. Am venit destul de târziu acasă şi i-am zis că asta îmi mai trebuia să mă aştepte cineva acasă să îmi zică ”La ora asta se vine?”. (râde)

Aţi greşit faţă de soţul dumneavoastră?
Cred că da, dar niciodată nu mi-a reproşat.

Aţi avut amanţi?
Nu.

Care a fost cel mai nefericit eveniment din viaţa dumneavoastră?
Au fost mai multe, probabil cel mai nefericit a fost în urmă cu ceva ani, când eu nu am reuşit să mă fac foarte bine înţeleasă şi am avut parte de răutăţile unor oameni.

De cine vă este cel mai dor?
De fiica mea.

Dacă ar fi să daţi un sfat cuiva, care ar fi acela?
Să ştie ce îşi doreşte în viaţă, dar să nu o facă pătimaş. Să nu o facă în detrimentul altora.

Aveţi un motto pe care îl urmaţi?
Nu neapărat, sunt tot felul de motto-uri care îmi plac, dar în acest moment nu îmi vine niciunul în minte.

Dacă ar fi să mai trăiţi o singură zi ce aţi face în acea zi?
M-aş plimba. (râde)

Aţi avut o poreclă în copilărie sau acum?
Nu, mi s-a spus şi mi se spune ”Angi”. Deşi numele meu real este Ana.

Credeţi în Dumnezeu?
Da.

Mergeţi des la biserică?
Nu.

Vă rugaţi des?
Nu prea.

Cum vă petreceţi timpul liber?
Timpul liber este aşa de scurt, încât foarte des ajungem la Brăticeni, acolo avem o casă. Acolo ne simţim foarte bine, iar pentru noi acea casă înseamnă o oază de linişte şi de relaxare.

Care ar fi secretul unei relaţii reuşite?
Foarte multă comunicare.

Cum ar arăta o seară perfectă pentru dumneavoastră?
Nu m-am gândit niciodată, aşa că nu ştiu ce să spun.

Pe unde aţi călătorit şi ce zonă v-a plăcut cel mai mult?
Am fost în Germania, Austria, Ungaria şi Istanbul, cam atât. Cel mai tare mă prinde, pe mine ca personalitate, Viena. Nu ştiu de ce.

Ce hobby-uri aveţi?
Când am vreme îmi place să citesc. Însă nu prea am timp, într-un timp am făcut ceva dans popular şi mi-a plăcut extraordinar de mult. Însă nu am fost lăsată de tatăl meu, aşa că am renunţat.

Ce fel de muzică ascultaţi?
Acum ascult ce pot, mai puţin manele.

A consemnat Alina Albulescu

Categoria: Interviu

Tags: ana duma, featured