Era să ne muşte câinii!

Pandurii Târgu Jiu – Dinamo București 2-1 (0-1)
Stadion „Tudor Vladimirescu” (Târgu Jiu), spectatori: 6.500
Pandurii: Mingote – Ungurușan, da Silva, Mamele, Momcilovic – Anton, Breeveld (min. 46 Ciucur) – Buleică, Eric, Nicoară (min. 46 Distefano) – Matulevicius (min. 65 Diego). Antrenor: Cristi Pustai.
Cartonașe galbene: Ungurușan (min. 27), da Silva (min. 27), Matulevicius (min. 35), Diego (min. 88)
Dinamo: Bălgrădean – Luchin, Durimel, Dr. Grigore, Grecu – Elton (min. 69 Şerban), Boubakar, Thicot (min. 81 V. Lazăr) – C. Matei (min. 69 St. Filip), Ţucudean, Curtean. Antrenor: Gheorghe Mulțescu.
Cartonașe galbene: Grecu (min. 31), Durimel (min. 46), Dr. Grigore (min. 55), Grecu (min. 62), V. Lazăr (min. 90+3)
Cartonaş roşu: Grecu (min. 62)
Arbitri: Istvan Kovacs – Micloş Nagy, Marius Nicoară.

Pandurii are acum un nou ascendent moral pentru Europa. Formaţia gorjeană a reuşit să-şi păstreze invincibilitatea de pe teren propriu în Liga I în faţa lui Dinamo, pentru al VII-lea an la rând! Trupa lui Pustai a învins vineri seară, echipa “câinilor roşii”, la capătul unui meci interzis cardiacilor, cu scorul de 2-1. Într-o partidă în care mulţi dintre elevii lui Cristi Pustai au arătat destule carenţe, atât în defensivă, cât şi în ofensivă, omul meciului a fost brazilianul Eric de Oliveira, autorul unui gol şi a unei pase de gol.

Firul meciului

Min.1: Istvan Kovacs fluiera inceputul partidei de la Targu Jiu. Oaspetii au lovitura de start!
Min.3: În urma unei lovituri libere obţinute de Curtean, Grigore trage de la peste 30 de metri, dar mingea trece la jumătate de metru alături de buturile porţii apărate de lusitanul Mingote
Min.6: Ţucudean trage din afara careului, însă mingea se scurge foarte aproape de vinclul porţii Pandurilor
Min.10: Recuperare a lui Anton, care continuă dezamăgitor, cu un şut slab, pe jos, din afara careului, reţinut de portarul lui Dinamo
Min.16: Eric centrează pentru Matulevicius, aflat la colţul scurt, iar Erico trece pe lângă balon, undeva în 5-6 metri
Min.20: Pe fondul dominării oaspeţilor, Elton încearcă o execuţie din afara careului, dar Mingote se întinde şi respinge excellent
Min.29: Curtean execută în forţă o lovitură liberă, însă Mingote intervine spectaculos de sub bara transversală
Min.37: GOL Dinamo! Matei reuşeşte să-l învingă pe Mingote cu un şut de la circa 23 de metri
Min.41: Eric execută foarte bine o lovitură liberă, dar şutul brazilianului este respins în lateral de Balgradean
Min.45+2: Final de primă repriză, care găseşte în mod neaşteptat pe Dinamo în avantaj la Târgu Jiu
Min.46: Două schimbări la Pandurii: Ciucur în locul lui Breeveld şi David Distefano îi ia locul lui Viorel Nicoara, mână moartă pe partea stângă
Min.48: Lovitură liberă pentru Pandurii, de la 20 de metri, poziţie centrală. Eric trage peste zid, dar şi peste poarta lui Bălgrădean. Peste 40 de secunde, Buleica centrează de pe partea dreaptă, Distefano reia cu capul puţin pe lângă poartă
Min. 58: Pandurii îşi fixează adversarul, dar fără să găsească spaţii în defensiva lui Dinamo. Buleica reuşeşte o frumoasă actiune personala, dar la şutul de la finalizare trece peste poartă din 13-14 metri
Min.62: Buleică este faultat de Grecu, iar dinamovistul vede al doilea galben, fiind trimis la cabine
Min.66: Ultima modificare la Pandurii: Rubio îi ia locul lui Matulevicius, accidentat
Min.67: Distefano trage din afara careului, prinde Bălgradean
Min.71: Eric trimite în adâncime pentru Momcilovic, care cu un ultim efort reia balonul, însă doar în plasa laterală
Min.75: Enrico da Silva trage de la mare distanţă, Bălgradean se întinde şi respinge în lateral
Min.76: GOOL PANDURII! Eric execută perfect un corner, Momcilovic se înalţă perfect în careu şi găseşte drumul spre gol cu o lovitură de cap
Min.80: Unguruşan centrează înşelător, Bălgradean urmăreşte, mingea cade pe bară şi se scurge în out de poartă
Min.87: GOOL PANDURII!!! Eric o aduce echipa gazdă în avantaj cu un şut splendid din afara careului în cross, la care nu a mai putut ajunge Bălgrădean! Brazilianul poate aduce toate cele trei puncte pandurilor!
Min.89: Lovitură libera pentru Dinamo. Curtean trimite în careu, Ţucudean reia cu capul din plonjon din doar 3 metri, însă pe lângă poartă!
Min.90+5: Kovacs pune capăt întâlnirii. Pandurii câştigă meciul graţie inspiraţiei lui Eric de Oliveira.

Categoria: SportUltima oră

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad