Eugen Pârvulescu: Am o înţelegere cu Marin Condescu!


- Marin Condescu minte… prin omisiune

Preşedintele executiv al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu, are drept de semnătură. Cel puţin, aşa a susţinut public, Marin Condescu. În fapt, acesta n-a minţit, numai că Eugen Pârvulescu poate semna doar documentele necesare relaţiei CS Pandurii cu Federaţia Română de Fotbal sau cu Liga Profesionistă, dar și diverse acte în cazul transferurilor de jucători.

Când este vorba de bani, Eugen Pârvulescu, nu are niciun drept de semnătură. Iată ce spune preşedintele executiv al clubului: „În urmă cu trei ani şi jumătate, Marin Condescu a stabilit să se ocupe de partea financiară, eu de restul activităţii la CS Pandurii. Este o înţelegere pe care am respectat-o. Acesta este adevărul, nu am nicio legătură cu partea financiară, de care se ocupă strict domnul Condescu”.

Condescu va primi trei milioane de euro

Întrebat dacă există la club, în acest moment, probleme financiare, preşedintele executiv a mai spus: „Sunt într-adevăr nişte restanţe la jucători… nu sunt sume mari,  salariile au fost achitate pe luna august. Vom mai primi 1,2 milioane de euro în această perioadă de la UEFA, urmând ca a doua tranşă -  până la 3 milioane de euro – să vină în ianuarie 2014”, a mai spus Eugen Pârvulescu. De gestionarea lor se va ocupa, evident, Marin Condescu, dacă situaţia actuală nu va suferi modificări în perioada următoare.


Categoria: Dezvăluiri

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad