Expoziţie de pictură, sculptură în lemn şi modelaj la Biblioteca Judeţeană

În perioada 1-10 septembrie 2013, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din municipiul Târgu Jiu găzduieşte expoziţia de pictură, sculptură în lemn şi modelaj intitulată „My Culture – Your Culture – Our Culture”. Expoziţia este unul din produsele proiectului de schimb cultural multilateral cu acelaşi nume realizat prin programul Tineret în Acţiune, proiect care s-a desfăşurat, în perioada 24-30 iulie 2013, la Tabăra Sf. Nicodim – Tismana. Participanţii la acest proiect au fost tineri din România, Turcia, Italia, Portugalia şi Ungaria.
În cadrul acestui proiect s-au desfăşurat o serie de activităţi printre care atelierele de lucru, unde cei prezenţi au experimentat şi au dezvoltat abilităţi artistice în arta picturii, sculpturii în lemn şi a modelajului. Activităţile au fost coordonate de profesor Diana – Ileana Ciurea şi profesor Paul Popescu, alături de Alexandru Diaconescu, trainer în cadrul proiectului, şi Oliviu Arsenie, manager de proiect. Acestora li s-a alăturat, printr-o deosebită pledoarie pentru frumos şi promovarea culturii şi a artei universale, profesorul italian Vincenzo Bianchi, nominalizat al Premiului Nobel pentru pace, unul dintre cei mai mari graficieni şi sculptori ai lumii.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad