Facem mai mult sex vara? Categoric, orgasmul merge cu noi în vacanţă!

Ne-o spun studiile diverşilor sexologi, dar şi dacă nu ne-ar fi spus-o, tot am fi ştiut: oamenii fac mai mult sex în vacanţe. Eliberaţi de facturi şi orar de muncă, mai dispuşi ca oricând să-şi încerce şansa – cu brunetul acela înăltuţ din bungaloul vecin ori cu blonda care asigură activităţi pentru copii, la regimul all-inclusive – cu hormonii într-o majoră şi plăcută schimbare, trec la acţiune.

Este perioada care într-o lună se va transforma în vârf de sezon pentru medicii ginecologi sau urologi, confruntaţi cu valul de boli cu transmitere sexuală. Este acea vreme a anului în care soţii debusolaţi şi refuzaţi în multe dintre cele 351 de nopţi, fără acestea 14 de concediu, îşi descoperă brusc un partener relaxat şi dornic de ei. Este momentul iubirilor de-o vară, după care vom suspina apoi până spre octombrie, noiembrie.
„Vara, libidoul nostru atinge cote maxime. Pe de-o parte, expunerea la soare favorizează un surplus hormonal (serotonină, melatonină şi testosteron) care ridică pofta sexuală, pe de altă parte, căldura favorizează excedentul de transpiraţie şi implicit eliminarea de feromoni, responsabili cu atracţia către sexul opus. Apoi, odul vestimentar în anotimpul cald înlesneşte fantezia sexuală, lăsând descoperită o mai mare şi mai intimă parte a corpurilor noastre. Chiar şi pielea bronzată ne oferă o imagine de sine mai bună, şi o dată plăcându-ne pe noi înşine, transmitem semnale erotice celor din jur chiar şi inconştient”, ne explică Emilia Potenteu, sexoterapeut.

Sexul ca-n prima zi se întoarce

Deseori vacanţele, desigur cele nepetrecute făcând treburile casei sau cu toate rubedeniile pe cap şi prin dormitor, le permit cuplurilor să redescopere frânturi măcar din pasiunea care le-a unit la începuturi. Şi că, iată, încă se poate. Femeile sunt mult mai dispuse să lase totul la uşa camerei de hotel şi să trăiască pe deplin momentele intime. Să nu uităm că 60% dintre ele spun prin sondaje că stresul şi oboseala sunt principalii vinovaţi de prăbuşirea libidoului din cursul anului. Acum ies din calcul. În clasamentul factorilor care ucid orice dorinţă de intimitate găsim, pe locul 2, insatisfacţia legată de modul în care arătăm – cam 40% dintre femei se lamentează de asta. Însă cum multe intră la felurite diete prin aprilie-mai, tocmai ca să dea bine în costum de baie (după cum spunea sexoterapeutul, şi cocteilul hormonal ajută stima de sine), nici acest argument al insatisfacţiei legate de propria imagine n-ar mai trebui să stea în picioare. Un loc 3 în topul motivelor pentru care femeile evită deseori sexul revine dificultăţilor de natură sexuală, inclusiv probleme în a atinge orgasmul.
Şi, inevitabil, aici trebuie să vă pomenesc un caz cât se poate de real al unei amice care nu face niciun secret din faptul că simte plăcerea maximă împreună cu partenerul numai şi numai în vacanţe sau weekenduri furate. Când îşi poate lua gândurile de la toate  cele „de făcut”. Creierul este principalul nostru organ sexual şi n-ar fi rău să pornim cu toţii la drumul de vară, cu acest gând.
Dacă nu acum, când nu ducem grija proiectului ce trebuie predat mâine şefului şi nu suntem copleşiţi de curăţenii sau cumpărături, atunci când?

O iubire de-o vară/Într-o noapte târziu/O iubire de-o vară/ Ca un vis auriu

Pe lângă riscurile bolilor cu transmitere sexuală, de care v-am tot scris şi am să vă mai scriu, chiar dacă v-aţi săturat să fiţi pisaţi vară de vară, anotimpul acesta minunat, cu libidoul lui încins, aduce şi un alt soi de pericol. Pericol pentru cei care au în plan o aventură şi atât. E bine să-l ştiţi, deşi nu-l puteţi chiar împiedica. „Şi din punct de vedere emoţional suntem expuşi la riscuri, pentru că expunerea prelungită la lumina naturală şi gradele ridicate măresc secreţia de dopamine şi oxitocină, hormonii responsabili de euforie, nevoia de ataşament şi, respectiv, naşterea acelui sentiment numit îndrăgosteală”, ne pune în gardă Emilia Potenteu.
Dincolo de orice, bucuraţi-vă din plin de aceste zile pe care vi le doresc fierbinţi în absolut toate sensurile. Şi gândiţi-vă apoi cum puteţi aduce acest august acasă, în toiul lui februarie, de pildă.

BTS-urile, cifre mari, drame uriaşe

An de an, în preajma vacanţelor de vară apar tot felul de studii cu procente în creştere pe tema relaţiilor sexuale din concedii terminate cu un diagnostic crud. Şi oricât de mari ar fi cifrele, se pare că niciodată nu ne sperie îndeajuns de tare încât să nu mai fim dispuşi la niciun, dar niciun compromis care ne pune viaţa în joc.
SIDA, sifilis, chlamydia, herpes genital, infecţii cu HPV, gonoree, hepatite. Le riscăm pe toate în secunda în care spunem „dă-o încolo de protecţie!”. Ca să nu mai vorbim despre sarcinile pe care nu le-am cuprins în niciun plan şi care ne fac să trăim traume în cabinetele de chiuretaj ori se transformă în copii nedoriţi care vor simţi şi vor îndura asta cât vor trăi. Dacă ne pasă de noi, nu avem voie să uităm lucruri pe cât de simple, pe atât de salvatoare – prezervativul şi numai prezervativul ne apără de toată lista de maladii, iar riscul apare inclusiv în cazul sexului oral, considerat de mulţi inofensiv.
Cei sub 25 de ani sunt cei mai tentaţi să nu ţină cont de nimic, un procent foarte mare dintre ei fac sex cu cineva nou în vacanţă şi, cuprinşi de euforie  uită ce mai înseamnă şi metodele de protecţie. Vorbiţi-le înainte despre HIV, infertilitate, abcese, afecţiuni incurabile, risc crescut pentru diverse tipuri de cancer.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad