FC vs. CS, un meci nebun


Formații probabile:

FC Universitatea: Hotoboc – Mitic, Acka, Ciuca (C),Cruceru, Saceanu, Mirzeanu, V. Gheorghe, Frasineanu, Balan, Stoianof. Antrenor: Nicolo Napoli
CS Universitatea: Brac – Velcovici, Scarlat, Ljubinkovic, Stancu, Pîrvu, Precup, Sin, Dragu, Dragalina,Voinea. Antrenor: Erik Lincar

 

Sâmbătă, de la orele 20, va fi un meci nebun: cele două echipe craiovene se vor afla față în față. FC Universitatea și CS Universitatea vor lupta pentru supremație și pentru fani, dat fiind că, în România, mulți conaționali țin cu cei care înving.

FC și CS se vor înfrunta sâmbătă, de la orele 20, pe Municipalul din Severin, noua casă a echipei lui Mititelu. Gazdele pornesc cu ascendentul moral al victoriei din Cupă, dar și cu cel al terenului propriu, știut fiind faptul că Nicolo Napoli și o parte dintre jucători, precum Mitic și Cosic, au antrenat și evoluat în trecut la Severin, apărând culorile CS Turnu Severin. De partea cealaltă, două absențe de marcă: Oprița și Ionescu, ambii suspendați după roșiile primite în Cupa României.

Mititelu: „Am provocat fiori în rândul craiovenilor“

După victoria repurtată în Cupă, la Vâlcea, Mititelu a zis, conform ediție.ro: „Am provocat nişte fiori în rândul craiovenilor şi sunt convins că foarte mulţi vor veni sâmbătă la Severin. Mai ştiu şi că mulţi şi-ar dori să vadă această echipă pe stadionul «Ion Oblemenco». Din păcate, în anul 2013 nu e normal, în plină democraţie, ca un demnitar, un funcţionar public să îşi bată joc de o echipă de tradiţie. Meciul de sâmbătă nu este derby, este o partidă împotriva unei echipe înscrise abuziv în competiţie“. Antrenorul Napoli l-a completat pe patron: „Meciul de sâmbătă este un meci obişnuit, pe care noi vrem să îl câştigăm, indiferent cum se numeşte adversarul“.

Unul dintre Maximi: „Țin pumnii CS Universitatea sâmbătă“

De partea cealaltă, echipa Craiovei a organizat o conferință de presă, în care nume sonore au prefațat înfruntarea de sâmbătă. Fosta glorie a Craiovei, Nae Ungureanu, este trup și suflet alături de proiectul inițiat de primărie și Pavel Badea. Invitat special la conferința de presă a Universității, Ungureanu a spus că va ține cu echipa Craiovei în meciul de la Severin. Nae Ungureanu a declarat: „Eu vă mulțumesc pentrut invitație, pentru că am înțeles că la fiecare sfârșit de săptămână o să fie invitat câte-un fost jucător al Universității. Este o inițiativă bună. Este bine și pentru noi, și pentru public, și pentru jucătorii mai tineri care sunt acum la Universitatea, să comunicăm în permanență cu suporterii, cu oamenii de fotbal și să facem o propagandă fotbalului oltean. Acum o facem mai mult de pe scaun, înainte o făceam de pe teren. Este un meci destul de dificil. CSU este o echipă nou formată. Este o echipă destul de bună, cu mulți jucători tineri. Trebuie să avem răbdare, pentru că tinerețea și lipsa de experiență și-au spus cuvântul. Eu zic că puteau să câștige destul de ușor meciul cu Bistrița. Au șansa ca la jocul acesta de la Severin să demonstreze că sunt o echipă ce se va bate pentru locurile de promovare. Eu țin pumnii CS Universitatea sâmbătă. În situația noastră nu e bun egalul, sunt echipe care pot face 6 puncte; noi dacă am face două și am mai da un chix, unde ne-am duce?“.
Ungureanu s-a arătat încântat de modul în care a fost primită echipa de publicul craiovean: „La Craiova, lumea cunoaște fotbal. Erik va trebui să demonstreze prin rezultate că este un antrenor bun, care și-a format un lot competitiv pentru CS Universitatea. Eu am fost foarte încântat de atitudinea pe care a avut-o publicul față de jucători și echipă la meciul cu Bistrița“.

Cristescu: „5-6 jucători de la cealaltă echipă se vor întoarce acasă“

Team managerul Universității Craiova țintește toate punctele în meciul de sâmbătă. Silvian Cristescu a dezvăluit că din iarnă este foarte posibil ca un contingent de la echipa ce activează în Severin să se întoarcă acasă, la Craiova.
Cristescu a spus: „Ne dorim să aducem prima victorie în campionat. Cealaltă echipă are jucători foarte buni, pe care-i cunosc, pe care personal voiam să-i aducem la noi. Din păcate, ne-am mișcat puțin cam lent noi și ei s-au mișcat repede. Acești jucători cred că mai devreme sau mai târziu îi vom aduce la noi. Sunt 5-6 jucători foarte buni, pe care-i cunosc de mici. Să sperăm că odată și odată vor veni acasă, să joace pentru Universitatea Craiova“.

Zeno Bundea: „Un astfel de meci poate crea vedete“

Directorul sportiv al Universității Craiova a reliefat care este starea de spirit în rândul alb-albaștrilor. Zeno Bundea a spus: „Jucătorii conștientizează în momentul de față importanța acestui joc. Ei știu că va fi un meci de luptă, am mai discutat cu ei, aceste meciuri scot în evidență caracterul și valoarea jucătorilor. Din astfel de meciuri pot să se nască fotbaliști și viitoare vedete ale acestei echipe. Ei așteaptă cu nerăbdare acest joc, îl consideră un meci special“.

Velcovici: „Vom câștiga cu sufletul și concentrare“

Velcovici știe care este rețeta pentru o victorie în partida de sâmbătă cu FC U Craiova. Cel supranumit „Baronul”, jucător crescut în Bănie, a declarat: „Este un meci greu, dar nu pe cât se vorbește despre el. Este o anumită presiune, dar nu trebuie să ne apese. Echipa adversă are în componență jucători buni, dar și noi avem jucători foarte valoroși. Cred că meciul de sâmbătă o să-l câștigăm cu sufletul și cu multă concentrare. Sperăm ca în teren să vorbim mai mult și să învingem. Noi mergem la Severin să jucăm cât mai bine, să câștigăm, să ne îndeplinim obiectivul“.


Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad