Federaţia lui Creţan intervine în scandalul cotizaţiilor, acuzând FNME că a încasat şi banii membrilor lor de sindicat

Conflictul dintre conducerea CE Oltenia şi preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Eenergie, Marin Condescu, a trecut la un nou nivel, de data asta materializându-se într-o acţiune judecătorească ce are ca obiect cotizaţiile sindicale devenite incerte după ce Directoratul companiei energetice a stabilit că fiecare cotizant trebuie să se prezinte la casieria unităţii la care lucrează pentru a-şi plăti personal contribuţia la fondul sindicatului.

CEO vs. FNME, în instanţă

Directoratul CE Oltenia a decis, la începutul lunii iulie, să modifice modul în care s-au colectat până atunci cotizaţiile sindicale, adică reţinere banilor direct de pe statul de plată al membrilor, facilitându-se astfel ajungerea lor în conturile sindicatelor. Prin hotărârea forului de conducere al companiei s-a  stabilit ca toate organizaţiile sindicale să prezinte CEO, lunar, listele cu membrii de sindicat, locul de muncă, datele de identificate şi cuantumul cotizaţiei, iar subunităţile la care lucrează să încaseze numerar banii de la aceştia, în perioada 10-24 ale fiecărei luni, după care să vireze bancar  sindicatelor sumele colectate.
FNME a considerat că o astfel de hotărâre îi aduce prejudicii şi a decis să acţioneze complexul în judecată, lucru care s-a şi întâmplat. Însă până la judecarea cauzei, federaţia a cerut ca magistraţii să emită o ordonanţă preşedinţială, care să dispună suspendarea efectelor hotărârii Directoratului CEO.
FNME consideră că legea nu permite Directoratului emiterea unor astfel de acte prin care se interpretează clauzele contractuale şi care sunt doar „un mijloc pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative privind libertatea şi limitele de exercitare ale activităţilor sindicale”.
În acţiunea formulată pentru ordonanţa preşedinţială, federaţia face precizarea că, dacă rămâne în vigoare hotărârea Directoratului, există posibilitatea întârzierilor la plată ale cotizaţiilor, neplata lor de către salariaţii aflaţi în concediu, ceea ce poate duce la paralizarea activităţii sindicale.  În plus, în majoritatea cazurilor, plata salariilor se face pe card, ceea ce reduce şi mai mult probabilitatea ca membrii de sindicat să se prezinte la casierie pentru a-şi achita obligaţiile faţă de sindicat.
FNME este de părere că „scopul luării acestei hotărâri a fost acela de a cauza o vătămare a intereselor legale ale sindicatelor şi implicit ale federaţiei”.

Federaţia „Univers” intervine în conflict

Deşi magistraţii decid repede când este vorba de o ordonanţă preşedinţială, FNME n-a aflat ieri, când s-a judecat cererea sa, dacă efectele hotărârii Directoratului CEO au fost sau nu suspendate, deoarece complexul a depus întâmpinare şi, în plus, o altă parte interesată a depus cerere de intervenţie principală. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate „Univers” a considerat că este oportun să intervină mai ales că, susţin reprezentanţii acesteia, era necesară revizuirea procedurii de încasare şi virare a cotizaţiei pentru că s-au produs nenumărate erori, iar FNME impunea reţinerea cotizaţiei de sindicat pentru toţi salariaţii, indiferent că aveau sau nu adeziune. În cererea de intervenţie principală, oficialii „Univers” susţin că în lunile februarie şi martie a.c., cotizaţia ce se cuvenea federaţiei lor a fost virată în contul uniunii sindicale conduse de către Condescu şi n-a fost recuperată nici în prezent. Din aceste motive, dar şi din altele pe care le consideră la fel de pertinente, Federaţia Sindicatelor din Electricitate cere judecătorilor să respingă acţiunea introdusă de către FNME,  mai ales că „acţiunea reclamantei este de natură să creeze prejudicii activităţii sindicale, un abuz şi o vătămare a intereselor celorlalte federaţii sindicale constituite la nivelul Societăţii Complexului Energetic Oltenia S.A,” după cum se arată în jalba depusă la tribunal. Magistraţii îşi vor spune cuvântul pe data de 13 august.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , , ,

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. eu says:

    prostovanul de cretan sa verifice mai intai daca asa zisul sau presedinte de la care nu si-a primit federatia cotizatia , are cont in banca , unde unitatea sa poata vira cotizatiile celor care sunt in sindicatul sau, apoi sa zica asa ceva, respectivul presedinte nu are cont pe sindicat si ridica banii direct de la casieri de aceea cretan nu si-a primit cotizatia, pentruca presedintele care a iscat scandalul nu este in legalitate cu actele si toate demersurile necesare, dar ce sa ceri unor oameni care nu au nimic in cap decat prostie, asa ca mai ziaristilor cautati mai bine sa vedeti de unde a pornit si de ce , astia sunt tampiti nici nu-si dau seama ca fara sindicate o sa fie slugi, altii au murit pentru a infiinta miscarea sindicala care sa apere drepturile salariatilor si niste incompetenti habar nu au ce fac

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad