Feriți-vă de caniculă!

Meteorologii au emis o informare meteo de caniculă pentru următoarele patru zile. Astfel, până duminică, vremea va fi foarte caldă, cu temperaturi de 36 de grade.

În intervalul 25- 28 iulie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi frecvent pragul critic de 80 al disconfortului termic în zonele de câmpie şi pe arii mai restrânse în cele de deal şi de podiş. În Banat, Oltenia şi sudul Munteniei, vremea va deveni caniculară şi se vor înregistra temperaturi maxime de 35-36 de grade. Vineri va fi mai cald decât normal la această dată în vestul şi în sudul ţării, cu maxime între 30 şi 34 de grade, izolat 35 în Oltenia şi un regim termic apropiat de normal în celelalte regiuni, cu cele mai mici maxime 24-25 de grade tot în nordul Moldovei. Mai ales după-amiaza şi seara, local la munte si în nordul, centrul şi estul ţării vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Meteorologii spun că în intervalul 22-27 iulie nu se aşteaptă ploi, dar începând cu 28 iulie acestea vor fi posibile zilnic, cel mai probabil sub forma averselor slabe cantitativ şi cu apariţie la nivel local sau chiar izolat. Până pe 29 iulie, vremea se va încălzi treptat, atât valorile termice diurne, cât şi cele nocturne fiind în creştere.

Medicii ne spun să bem apă multă

Temperaturile ridicate pot provoca slăbiciune, dureri de cap, leșinuri, vărsături, amețeli, grețuri, iar unele persoane pot intra chiar și în șoc termic din cauza căldurii exagerate și a evitării măsurilor de protecție. În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5-2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute. Specialiștii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. „Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice”, a declarat Elena Pițian, purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Gorj.

Și poliția dă sfaturi anticaniculă

Temperaturile foarte ridicate îi pot afecta și pe șoferi, de aceea reprezentanții Inspectoratului Județean  de Poliție Gorj îi sfătuiesc pe aceștia să fie atenți și să evite deplasările pe caniculă. Recomandarea pentru conducătorii auto care trebuie să plece neapărat la drum este să oprească frecvent autoturismele la umbră, pentru repaus.

Categoria: Social

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad