FNME, lefteră – CEO nu va reține cotizațiile pe ștatele de plată

În opinia conducerii CE Oltenia, reținerea cotizațiilor pe ștatele de salarii  ar fi o ilegalitate. Din această cauză, cotizațiile sindicale nu vor mai fi reținute, conducerea companiei menținându-și punctul de vedere și în procesul aflat pe rol, cu Federația Națională Mine Energie.

Doar o parte din organizațiile sindicale au strâns bani din cotizațiile depuse la casieriile CE Oltenia. Este vorba despre sindicatele conduse de Constantin Crețan, vicepreședinte interimar al FNSE „Univers”. Acesta a pus, la dispoziția companiei, tabele cu membri de sindicat și câteva zeci dintre aceștia și-au plătit deja cotizațiile iar banii vor fi virați de CEO în conturile organizației condusă de Crețan.

Amenințări din partea liderilor lui Condescu

De la casierii, banii vor fi virați în conturile organizațiilor sindicatele, altele decât cele ale FNME. Liderii sindicali ai federației condusă de Marin Condescu nu au făcut documentația necesară pentru plata cotizațiilor, drept pentru care, conturile FNME sunt goale. Surse din carierele Jilț spun că „oamenii lui Marin Condescu încearcă să convingă angajații să-și achite contribuția la sindicat amenințându-i că CEO le va reține pe ștate retroactiv și cotizațiile pe luna anterioară”, spun salariați din Jilț.

„Au așteptat să le pice din cer”

Administrația CE Oltenia transmite că nu există nicio intenția de a mai reține salariaților contribuțiile sindicale: „În noul contract colectiv de muncă nu mai există o astfel de prevedere. Ar fi o ilegalitate să reținem pe ștate niște bani pentru nu știu cine. FNME trebuia să-și înștiințeze oamenii cu privire la cotizații, că acestea trebuie plătite la casierii și, mai ales, să completeze tabelele cu membrii de sindicat. S-au așteptat ca banii să le pice din cer… or asta, nu se va întâmpla. Probabil că vor vrea să discutăm în comisia paritară despre cotizații, punct care nu se află pe ordinea de zi și care nu mai are nicio relevanță pentru administrație”, mai spun directorii CEO.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , , ,

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. qiicu says:

    Pai ce dreaq…hotararile judecatoresti sunt asa da glumita pentru ei…..alooo parchetuu…pe astia ii doare in cot de o hotarare judecatoreasca.

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad