Fotbal şi box, într-un meci fără învingători

Parcă pe un butoi de pulbere s-a jucat la Târgu Mureș. Care a explodat la final, într-un meci în care centralul Istvan Kovacs a împărțit – în mod egal – șase cartonașe roșii.

Înaintea jocului de la Târgu Mureș, dintre ASA și CS Universitatea Craiova, managerul gazdelor, Daniel Stanciu, a inflamat spiritele, spunând că jucătorii săi au fost contactați înainte de meci. Declarația a încins mai mult decât trebuia atmosfera, astfel încât a rezultat un meci tensionat, cu șase eliminări. Ca și punctele, și eliminările au fost împărțite echitabil. Prima încleștare, între gazde și arbitri, a avut loc la mijlocul primei reprize, când Kovacs i-a trimis la vestiare pe Szilagyi, pentru călcarea intenționată a lui Dragu și pe secundul Alexandru Radu – pentru injurii. Dragalina, de la vizitatori, a văzut și el roșu în fața ochilor, după o intrare întârziată asupra lui Bumba. La ultima fază de atac a gazdelor, la un duel banal Izvoranu – Buhăescu, centralul a dictat penalty. După executare a primit roșu și Izvoranu. Tensiunea a explodat în final, când cele două tabere s-au încăierat. Pleșan a ieșit cel mai șifonat: a luat un pumn imediat ce au pornit incidentele, apoi a fost agresat din nou, în drum spre vestiare. Centralul Kovacs l-a văzut nu doar în postură de victimă, ci și de agresor, eliminându-l alături de Cioinac, după fluierul final.

„Nu am făcut și nu voi face nimic imoral”

Lincar a apreciat, la conferința de presă de la finalul jocului, că tensiunea excesivă s-a datorat declarațiilor managerului Stanciu: „Este regretabil ce s-a întâmplat, dar acestea s-au datorat tensiunilor generate de declaraţiile directorului Târgu-Mureşului”. Antrenorul CS Universitatea consideră că acestea sunt lipsite de fond: „Voi aţi înnebunit? Să terminăm cu suspiciunile. Dacă ar fi să se întâmple aşa ceva, ar trebui să se intervină la candidatele la promovare, nu la Târgu-Mureş. Eu nu am făcut şi nu voi face nimic imoral. La mine nu este puroi, la alţii este. Cred că la ora actuală, şi Liga I este cea mai curată din ultimii 10-15 ani, iar Liga a II-a, mai ales seria a doua, este foarte curată şi echilibrată”. Despre jocul în sine, Lincar a spus: „A fost un meci aprig, la finalul căruia ambele echipe se pot declara mulţumite de rezultat. Regret că echipa mea nu a obţinut victoria şi am reuşit doar trei puncte în patru etape”.

Fără trei piese de rezistență cu Olimpia

Pe lângă cele două puncte pierdute în finalul jocului, CS Universitatea Craiova i-a pierdut și pe Dragalina, Izvoranu și Pleșan pentru partida următoare cu Olimpia Satu Mare. Cel puțin, dat fiind că toți trei au fost eliminați direct, nu prin cumul de galbene. Astfel, Erik Lincar nu va putea conta pe ultimii doi transferați, care au adus un plus evident în jocul de la Târgu Mureș, față de disputele precedente.

Vin Ferfelea și Curelea!

La antrenamentul de aseară al Universității Craiova erau așteptați să sosească cei doi jucători de la Sportul Studențesc: Viorel Ferfelea și Costin Curelea. Cei doi au semnat contracte pe trei ani cu clubul din Bănie, după ce au reușit să se desprindă de contractele ce-i legau de echipa lui Vasile Șiman. Erik Lincar va încerca, cel mai probabil, să-i pună repede pe picioare pe cei doi nou-sosiți și din cauza problemelor de lot cu care se confruntă după partida cu ASA Târgu Mureș. Pentru astăzi, la prânz, conducerea Universității Craiova a anunțat o conferință de presă ce va avea ca obiect prezentarea noilor achiziții. Alb-albaștrii au programate șase ședințe de pregătire în această săptămână, în urma cărora se speră în obținerea maximului de puncte din disputa cu Olimpia Satu Mare, programată sâmbătă, de la ora 13:00, pe stadionul Ion Oblemenco.

 

N-a făcut „vrăji”: debut cu înfrângere!

Recordmană la schimbat antrenori în acest start de sezon este gruparea doljeană FC Podari. După promovarea cu Victor Naicu, pe banca podărenilor au stat în aceste cinci etape de C și un meci de cupă Nae Ungureanu, Marian Zaharia, Marian Bîcu, Tibi Lung, iar la ultimul joc, Bogdan Vrăjitoarea. Nici Vrăjitoarea nu a început mai bine decât predecesorii săi: eșec cu 3-2 pe terenul celor de la CS Tunari. Bine, meciul l-a început nesperat de bine: gol Stăncuța în minutul 1, dar ilfoveanul Panait a reușit hat-trick-ul care a făcut inutilă dubla craioveanului, Stăncuța reușind să mai marcheze o dată în minutul 71. Podariul a luat de la satelitul Chiajnei lanterna seriei. Așadar, șase meciuri, cinci antrenori și niciun punct pentru FC Podari în startul actualei stagiuni.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad