FOTBAL/Dolce Vita, performanţă la mini fotbal

Echipa Dolce Vita, care a reprezentat Gorjul la finala campionatului naţional de mini fotbal, a avut o comportare foarte bună, ocupând la finalul întrecerii, locul 9. Clasarea în primele 10 echipe pe ţară dintr-un total de peste 2000 de echipe câte sunt afiliate, constituie astfel o performanţă. „A fost a 7-a ediţie a campionatului naţional de min fotbal. Acest sport a devenit din ce în ce mai popular, din ce în ce mai practicat. Există şi un for de conducere, Răzvan Burleanu este preşedintele Federaţiei de Mini Fotbal. El este şi şeful fotbalului european de mini fotbal. Acum, la Hunedoara a avut loc a 7-a ediţie a campionatului naţional, iar noi am fost în primele 20 de echipe pe ţară care au şi participat.”, a comentat managerul echipei Dolce Vita, Daniel Buleac. Echipa gorjeană a reuşit să aibă o evoluţie bună reuşind două victorii, un egal şi o înfrângere. Cu toate astea, gorjenii au pierdut accederea în fazele superioare ocupând locul 3 în grupă. Cei de la Dolce Vita au fost foarte aproape de calificare, în ultimul meci din grupă, cel decisiv cu Raelex Suceava. Cu patru minute înainte de final scorul era de 3-1 pentru gorjeni, însă din păcate s-a terminat 3-3 şi Dolce Vita a ratat accederea în primele opt echipe. „Suntem mulţumiţi, am făcut o figură frumoasă. Cu puţină şansă puteam intra în primele opt, însă şi locul 9 ocupat după linia de clasament e o performanţă pentru judeţul nostru, care în premieră s-a calificat la turneul final”, a mai spus Daniel Buleac. Campionatul a fost adjudecat în acest an de Juventus Sibiu. Trebuie spus că în cadrul turneului de la Hunedoara au jucat şi foşti jucători de Liga 1, Rică Neaga, Mihai Guriţă, Stelian Carabaş sau Petre Marin.

Rezultatele echipei Dolce Vita:
Dolce Vita – CS Deva 3-2
Dolce Vita – Pheonix Craiova 1-2
Dolce Vita – Salamandra Zalău 5-3
Dolce Vita – Raelex Suceava 3-3

Componenţa echipei Dolce Vita:
Petre Golea, Toni Şontropel, Claudiu Dumitru, Paul Druc, Cătălin Drăgotoiu, Bogdan Chiriac, Ionuţ Cănăvoiu, Cristian Barbu, Romeo Rădoi, Alexandu Ştefan, Daniel Buleac. Antrenor: Ion Al Ioanei.

Categoria: Sport

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad