FOTO | Autorul accidentului cu 19 victime făcea bani pe spinarea culegătorilor!

-Raed Arafat, coordonatorul misiunii de salvare la Padeș!
-Șoferul, anchetat pentru vătămare corporală din culpă
-Pasagerii îi plăteau șoferului câte 20 de lei ca să-i ducă la cules de afine
-Misiunea de salvare a durat trei ore

RADIOGRAFIA gravului accident de ieri: 17 răniți transportați la spitalele din Baia de Aramă și Târgu Jiu, două victime în stare critică la  București și Timișioara, peste 80 de cadre ale MAI și MS în desfășurare și  patru elicoptere care au preluat victimele

19 mehedințeni cu vârste cuprinse între 13 și 67 de ani au ajuns la spital după ce mașina în care erau înghesuiți s-a răsturnat într-o râpă adâncă de peste 30 de metri. Din păcate, o femeie de 33 de ani și o adolescentă de 13 ani au fost transportate cu elicoptere SMURD la București și Timișoara, ele fiind în cea mai gravă stare. Șoferul camionetei cu remorcă va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă și va da socoteală și pentru că a transportat ieri,  în condiții inumane, peste 20 de oameni. De asemenea, din primele date ale autorităților a reieșit faptul că șoferul făcea asemenea curse pe un drum extrem de periculos, contra cost. Acesta primea de la fiecare pasager câte 20 de lei.

Douăzeci de localnici din comuna Obârșia Cloșani a județului Mehedinți au plecat miercuri dimineața devreme (la ora 04,30 n.red.), la fel ca în multe alte zile, la cules de afine pe vârful muntelui, în zona comunei Padeș, mai exact la Cerna sat. Dornici să facă un ban în plus, localnicii merg, de obicei, la cules de fructe de pădure (afine n.red.), pe care le vând ulterior.  Accidentul de circulație a avut loc ieri, dimineață, înainte de ora 05,00, la scurt timp după ce aceștia plecaseră din Obârșia Cloșani. Camioneta veche de 20 de ani, de care era prinsă remorca plină de zilieri, era condusă de un bărbat de 35 de ani din aceeași localitate. La un moment dat, mehedințeanul a pierdut controlul autovehiculului, acesta răsturnându-se într-o râpă adâncă de peste 30 de metri.

Rănite grav la coloană

Managerul Serviciului de Ambulanţă Gorj, medicul Dan Vâlceanu, (care a mers miercuri la Spitalul Baia de Aramă pentru a afla care este starea victimelor n.red.) a declarat că în urma accidentului au fost rănite mai uşor 17 persoane, care au suferit diverse fracturi şi contuzii, în timp ce alte două persoane-o femeie de 33 de ani şi o fetiţă de 13 ani–au fost grav rănite. Un elicopter cu un echipaj SMURD de la Arad a transportat-o la Timişoara pe adolescenta de 13 ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral cu o contuzie de coloană cervicală şi traumatism toracic, urmând ca aceasta să fie supusă unor investigaţii medicale. Femeia de 33 de ani se pare că este în starea cea mai gravă, ea fiind paralizată. Medicii au decis să o transfere cu un elicopter SMURD la București. Un alt rănit (37 ani n.red.) mai grav a rămas la unitatea medicală din Baia de Aramă.

Zonă greu accesibilă

Echipele de intervenție, pompieri, medici, polițiști și salvamontiști din județele Caraș Severin, Mehedinți și Gorj au ajuns la fața locului cu mari dificultăți. Răniții se aflau într-o zonă de munte, greu accesibilă, pe un drum forestier. Pentru a fi siguri că nu mai rămâne vreun rănit în râpă, echipajele de salvare au apelat la un elicopter al MAI care a survolat de câteva ori zona, nemaigăsind pe nimeni, din fericire. Cei 19 răniți au fost preluați de șapte ambulanțe și trei autospeciale SMURD, dar și de mașini ale unor angajați ai Primăriei Padeș și au fost transportați la Spitalul Orășenesc Baia de Aramă și Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. „Apelul pe 112 a fost primit în jurul orei 05,43 și în zonă a fost trimisă imediat o echipă operativă. În primă fază, împreună cu echipaje ale ISU și IJJ s-a intervenit pentru salvarea victimelor. Vorbim despre 19 răniți care au suferit leziuni corporale și care au fost transportați la Spitalul Baia de Aramă și Târgu-Jiu. Trei dintre aceste persoane au suferit leziuni corporale grave, două fiind transportate cu elicopterul SMURD la alte clinici. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Șoferul, rudă cu primarul din Obârșia Cloșani?

La fața locului, localnicii, dar și unii dintre răniți, au spus că bărbatul care a condus camioneta este cumnatul primarului Iacob Murdeală, edilul comunei Obârșia Cloșani din Mehedinți. Contactat telefonic, edilul nu a vrut să spună dacă şoferul camionetei îi este rudă, menţionând că s-a concentrat pe acţiunea de ajutorare a răniţilor. Iacob Murdeală a precizat că, alături de viceprimarul localităţii, a mers la Spitalul din Baia de Aramă pentru a ajuta victimele: „Am fost în alertă de la 6 dimineaţa şi ajutăm cu maşinile personale la transport în Baia de Aramă. Toţi sunt cetăţeni ai comunei Cloşani şi trebuie să fiu alături de ei pentru că şi ei au fost alături de mine când m-au votat. Nu e important acum dacă primarul e rudă cu cineva din camionetă sau nu e rudă. Contează să dăm o mână de ajutor. Nu ştiu de ce au plecat pe munte şi dacă obişnuiesc să facă în mod regulat asta, să meargă la cules de fructe de pădure”, a precizat Iacob Murdeală, primarul din Obârşia Cloşani.

„Le mulțumesc domnilor  Raed Arafat și Cătălin Chiper”

Raed Arafat a fost coordonatorul misiunii de salvare care a durat trei ore, fapt ce a condus la optimizarea timpilor de intervenţie. Având în vedere că incidentul s-a produs într-o zonă accidentată, pe un drum forestier, au fost afectate mijloacele de comunicaţii, îngreunând fluxul informaţional. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă comandantul operaţiunilor de salvare, prim-adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Gorj, care a coordonat misiunea de intervenţie la care au fost angrenaţi peste 40 de pompieri militari aparţinând echipajelor inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin. „Domnii Raed Arafat și Catălin Chiper , secretar de stat în MAI au controlat situația excepțional. Nu pot decât să le mulțumesc”, a spus prefectul județului, Radu Teodorescu.

Categoria: Eveniment

Tags: ,

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. liliana says:

    am fost si eu vre-o 6 ani in urma la cules de afine este frumos cand ajungi sus in varful muntelui dar pana acolo e catastrofal drumul dar…… traim in Romania si oameni astia nu se duc de drag pe varful muntelui se duc sa mai adune un ban sunt sute de oameni din toate zonele si toti merg in aceleasi conditi gramada,bine ca nu a fost mai rau pt saraci oameni.pacat de romania si de romanasi nostri

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad