Gorjenii au reclamat furnizorii de telefonie mobilă

În luna septembrie, la nivelul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Gorj au fost înregistrate zeci de reclamații din partea consumatorilor. Cele mai reclamate produse și servicii au fost produsele și serviciile nealimentare, fiind înregistrate 11 reclamații, având ca obiect produse ca telefoane mobile, combine frigorifice, produse IT, autoturisme, tâmplărie cu geam termoizolant. De asemenea, au fost reclamate furnizarea de servicii de telefonie fixă/mobilă, energie electrică și diverse produse/servicii financiare. Aspecte reclamate de către consumatori: defectarea produselor în cadrul termenului de garanție sau remedierea deficiențelor apărute cu depășirea termenului legal–11 reclamații, facturare incorectă – 4 reclamații, solicitarea de sume suplimentare, comisioane încasate abuziv, nerespectarea clauzelor contractuale – 4 reclamații. Ca urmare a cercetării aspectelor reclamate, 81 % din reclamațiile înregistrate au fost soluționate în mod favorabil pentru consumatori, dispunându-se acordarea de despăgubiri în valoare totală de 1.200 lei, măsuri de remediere a deficiențelor fără costuri suplimentare pentru consumatori, reparare sau înlocuire a produselor.

Categoria: Dezvăluiri

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad