Gorjul a primit 3, 43 milioane euro pentru agricultură în ultimii ani

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că în județul Gorj au intrat în ultimii ani 3, 43 milioane de euro pentru dezvoltarea turismului rural din cele 188 milioane de euro disponibile la nivel național pentru acest sector în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). „Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) a oferit foarte multe oportunități de a pune în valoare turismul rural și agroturismul. Cred că mai este foarte mult loc de a îmbunătăți activitatea care a existat în Gorj, din acest punct de vedere analizând ca și în viitorul PNDR, care are o valoare mai mica decât acesta, de 7,1 miliarde de euro, să încercăm să avem o componentă de dezvoltare a activităților turistice din mediul rural. Pe măsura 313, încurajarea activităților turistice, dacă la nivel național am avut 188 de milioane de euro, în județul Gorj au intrat pe proiecte doar 3,43 de milioane de euro, cred că mai este foarte mult loc”, a declarat Daniel Constantin. „Gorjul beneficiază de câteva avantaje, în afara celor naturale, în afara celor create de Brâncuși. Este foarte important ca turismul gorjean să se vadă și on-line, pot spune că am discutat în aceste săptămâni, după ce reprezentanții Google l-au vizitat pe premier, despre posibilitatea ca Gorjul să poate fi prezentat pe această platformă. Trebuie să fim în pas cu lumea”, a spus și Mihnea Costoiu, reprezentant al guvernului, aflat la Târgu-Jiu, unde a participat la Zilele Turismului Gorjean.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad