Greşeli pe care le fac femeile singure

Am fost toate în papucii femeii singure şi în timp ce unele dintre noi s-au pus pe dansat cu ei, altele s-au plâns – şi poate încă se plâng şi acum – că sunt atât de grei pentru ele încât pur şi simplu nu se mai pot urni, viaţa lor a încremenit.

Nu spune nimeni că este o perioadă numai lapte şi miere, dar nici doar fiere. Şi, până la urmă, stă în puterea noastră să o trăim astfel încât să putem spune că a fost o experienţă care ne-a îmbogăţit într-un fel sau altul. Iată ce nu e bine să facem:

-Să îmbrăţisăm sindromul Cenuşăreasa şi să cădem în veşnica aşteptare a Prinţului. Sindromul acesta a fost pomenit pentru prima oară într-o carte şi ilustrează teama femeii de independenţă. Adică, întocmai ca duduia din poveste, o femeie frumoasă, harnică şi talentată nu este totuşi capabilă să îşi schimbe destinul şi are nevoie de o forţă din afară, de obicei un bărbat (Prinţul pe care îl pomeneam).

-Să ne cufundăm în muncă şi să ne sălbăticim. Capcana aceasta în care ne va fi extrem de uşor să picăm nu ne va elibera decât foarte, foarte greu. Ne putem însă disciplina făcându-ne reguli: în fiecare weekend ne vedem cu prietenii, o oră pe zi ieşim din casă şi facem ceva ce ne place etc.

-Să folosim singurătatea ca pretext pentru a nu ne mai ocupa de noi (pentru a nu mai trăi, până la urmă). Ar trebui să ne repetăm zi de zi că cea mai importantă persoană din viaţa noastră suntem… noi.

-Să ne izolăm şi să nu dăm şanse altor bărbaţi decât unuia croit după criterii bine stabilite. Cândva ne va fi dor de perioada asta, vom suspina după ea şi vom regreta poate că nu am folosit-o ca să cunoaştem cât de mulţi oameni, să le aflăm poveştile, să ni-i facem apropiaţi.

-Să acceptăm primul venit sau, din contră, să ne întoarcem la ultimul, doar de frică să nu rămânem singure pe lume. În general, o mare greşeală este să luăm decizii ghidate de această teamă care nu are voie să ne conducă viaţa.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad