HANDBAL/„Memorialul Daviţoiu” – ajuns la a VII-a ediţie

A devenit deja o tradiţie în ultimii ani ca, la începutul lunii septembrie, întreaga suflare de handbal gorjeană să aducă un omagiu celui care a fost „părintele” acestui sport pe meleagurile lui Brâncuşi. Început în urmă cu 7 ani ca o simplă reprezentaţie old-boys, „Memorialul Gheorghe Daviţoiu” a devenit acum un veritabil turneu de pregătire adresat echipelor din primele eşaloane de handbal ale României. În acest weekend, încercând să ducă mai departe tradiţia, Sala Sporturilor din Târgu Jiu va fi gazda evenimentului ce va reuni la start 3 echipe: Energia Pandurii, Minaur Baia Mare şi CSM Călăraşi. Conducerea grupării de handbal gorjene a ţinut să prefaţeze această întrecere amicală: „Vineri şi sâmbătă vom avea un eveniment destul de încărcat din punct de vedere emoţional. Pentru mine, «Memorialul Gheorghe Daviţoiu» este un eveniment special, cu o însemnătate aparte. Profesorul Daviţoiu a fost cel care ne-a antrenat, a fost cel care a pus piatra de temelie în handbalul din Gorj, cel care a contribuit la crearea acestei echipe. Cuvintele sunt de prisos. Aşa că noi, cei care am lucrat cu profesorul Daviţoiu, am decis ca în fiecare an să organizăm un turneu de handbal în memoria profesorului nostru”, a declarat preşedintele secţiei de handbal de la Energia, Andrei Maioreanu.

O ultimă repetiţie pentru Energia

Dincolo semnificaţia aparte a evenimentului ce se va derula în acest weekend la Târgu Jiu, „Memorialul Daviţoiu” este privit cu destulă importanţă şi pentru formaţia de handbal Energia Pandurii Târgu Jiu. Turneul va constitui şi o ultimă repetiţie pentru Andrieş and Co. înaintea debutului oficial de sezon din Liga Naţională: „Sunt două jocuri destul de importante, chiar înaintea startului de sezon. Se anunţă un sezon echilibrat, greu. Ne dorim ca în actualul sezon să nu mai avem parte de sincope, aşa cum s-a întâmplat în ultima ediţie, dar şi în partidele amicale. Trebuie să recunosc că în amicale am avut anumite fluctuaţii în joc care trebuie eliminate. Deci, mai e de lucru la echipă. Trebuie să avem răbdare la finalizare, avem jucători cu calitate şi fiecare atunci când intră pe teren, încearcă să rezolve pe cont propriu acţiunile. La acest turneu vreau să ne consolidăm relaţiile de joc pentru că începem campionatul”, a punctat antrenorul Liviu Andrieş. Şi conducerea Energiei pare extrem de conectată la evenimentul ce se va derula vineri şi sâmbătă la Sala Sporturilor: „Acest memorial mai este unul special pentru că va constitui ultima repetiţie înainte de startul noului sezon, de la care am anumite aşteptări. De aceea vreau confirmarea echipei prin intermediul acestui turneu, să dăm semnalul că suntem pregătiţi”, a spus şeful secţiei de handbal gorjene, Andrei Maioreanu. Responsabilul de la Energia a şi transmis un mesaj elevilor lui Andrieş: „Am vorbit şi cu jucătorii, cred în potenţialul lor, în valoarea  echipei. Vreau ca ei să aibă atitudine, să joace la acelaşi nivel indiferent de adversarul pe care îl au în faţă. Vreau ca în primul an să ne calificăm în cupele europene, iar în al doilea să atacăm podiumul”. Energia nu va putea conta la turneul din acest weekend pe un singur jucător: interul Andrei Păiuş, care este accidentat şi, în plus, este martorul unui eveniment aparte din viaţa sa: „Păiuş a fost învoit câteva zile, a plecat la Timişoara pentru că soţia lui a născut. El este şi indisponibil, oricum nu îl puteam folosi”, a precizat Andrieş.

 

Un nou jucător „în cărţi”

Din câte se pare, principalii responsabili de la Energia Pandurii caută încă, noi soluţii pentru ca formaţia de handbal gorjeană să devină o echipă competitivă. Nemulţumiţi de prestaţia de până acum a pivoţilor Ilieş şi Giotoiu, oficialii Energiei au pus ochii pe un jucător de la Călăraşi: „Campionatul se anunţă foarte greu, echipele s-au întărit, loturile sunt puternice. Aveam în plan să aducem un pivot, însă deocamdată nu am stabilit nimic. Cred că până la iarnă nu vom face nicio modificare în lot, însă totul depinde de ce se va întâmpla cu echipa din Călăraşi. Dacă Suceava va participa în Liga Naţională, atunci Călăraşiul nu va promova. Jucătorul pe care îl vrem este de la Călăraşi, Ghiţă Roman. Vedem ce se rezolvă”, a dezvăluit preşedintele secţiei de handbal de la Energia, Andrei Maioreanu.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad