Hidroelectrica Târgu – Jiu nu se va desființa

Cel puțin asta susține președintele Hidrosind Decebal Sulea. Planul de reorganizare al Hidroelectrica, pus la cale de  lichidatorul judiciar al companiei, a fost oprit deocamdată de Hidrosind, care a apelat la instanța de judecată.

Remus Borza anunța la sfârșitul lunii mai că Hidroelectrica rămâne cu şapte sucursale din 13, unităţile din Slatina şi Târgu Jiu urmând să fie comasate. Prin reorganizare, sucursalele Oradea, Sibiu, Slatina, Târgu Jiu, Buzău şi Caransebeş ar fi fost transformate în uzine şi integrate în sucursalele Cluj, Sebeş, Râmnicu Vâlcea, Porţile de Fier, Curtea de Argeş şi Haţeg. „Sucursala Hidroelectrica Târgu-Jiu nu se va desființa, din punctul meu de vedere. Pe 4 iunie am depus cerere de intervenție împotriva hotărârii AGA care prevede desființarea sucursalei. Registrul Comerțului București ne-a aprobat cererea. La această oră reorganizarea este stopată”, precizează președintele Hidrosind, Decebal Sulea.

Noi procese intentate de disponibilizații Hidroelectrica Târgu- Jiu

Salariații Sucursalei Hidroelectrica Târgu- Jiu care au fost disponibilizați în luna ianuarie au câștigat procesele intentate companiei, privind acordarea de plăți compensatorii. Reprezentanții Hidorsind sunt gata să îi reprezinte în instanță și pe cei 36 de salariați care au primit preavizele luna trecută: „Vom depune două acțiuni: una pentru reangajare și cea de-a doua pentru plăți compensatorii”, anunță Decebal Sulea. Liderul Hidrosind aduce noi acuzații lichidatorului judiciar al Hidroelectrica. Sindicalistul susține că Remus Borza încearcă prin diferite metode să îi schimbe pe actualii lideri sindicali ai Hidrosind și să pună alții mai prietenoși, care să nu-i mai facă probleme. Remus Borza vrea să decaleze Conferința de Alegeri a Hidrosind. „Noi o aveam programată după ieșirea Hidroelectricii din insolveță. Nu mă tem că voi pierde scaunul de președinte al sindicatului. Remus Borza vrea să ocupe un post în viitorul Consiliu de Supraveghere al companiei”, acuză Decebal Sulea.

Categoria: Politică

Tags:

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. romica sorop says:

    normal ca sulea tine cu dintii de fier sa nu se desfinteze ca daca s-ar desfinta ar ramane puslamalele angajate de el pe drumuri. draga deciu sa nu uiti ca orice nas isi are nasul! ai tinut in functii coruptii precum raicu si tot clanul lui, anca nu nulitatea de sora-sa. una a spus borza sa disponibilizati si alta ati facut voi. abateri disciplinare nu au primat. au fost oamenii care au aruncat in aer centrale si ei lucreaza bine mersi, ati dat afara pleava, acum va credeti grau dar de fapt sunteti neghina!

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad