Hunedoreanul care a vândut mașina cu 21.000 lire în ea, trimis în judecată pentru dare de mită

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Kvec Bacro, din municipiul Hunedoara, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că hunedoreanul Kvec Bacro a oferit suma de 100 euro agentului de poliţie B.O.C., a dat ulterior această sumă aceluiaşi lucrător de poliţie şi totodată a promis acestuia o altă sumă de 100 euro şi o sumă de lire sterline, precum şi alţi 100 de euro pentru un alt lucrător de poliţie, în scopul de a-i fi restituită suma de 21.000 lire sterline şi pentru a nu fi făcute verificări de către organele de poliţie privitoare la provenienţa acestora. Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, a rezultat că în noaptea de 25/26 august 2013, fratele inculpatului şi fiul inculpatului au înstrăinat un autoturism marca BMW unui cetăţean din municipiul Craiova, pentru suma de 2.000 de euro, fără a fi încheiate acte care să ateste transferul dreptului de proprietate. După încheierea acestei tranzacţii, cei doi i-au adus la cunoştinţă inculpatului faptul că au vândut autoturismul, după care inculpatul a realizat că a uitat o sumă de 21.000 de lire sterline în bordul acestuia. Iniţial, inculpatul împreună cu fratele şi fiul său au încercat să ia legătura telefonic cu cumpărătorul maşinii, însă nu au reuşit, astfel că au plecat cu maşinile în urmărirea persoanelor care cumpăraseră autoturismul BMW, fiindu-le teamă că aveau să piardă suma de 21.000 lire sterline. Pe raza oraşului Bumbeşti-Jiu au fost implicaţi într-un accident de circulaţie uşor; în prealabil, fratele inculpatului sesizase organele de poliţie din cadrul IPJ Hunedoara că i se sustrăsese autoturismul marca BMW, cercetările ulterioare stabilind că sesizarea cu privire la furt a fost făcută pentru a fi găsită maşina şi recuperată suma de 21.000 lire sterline, ce fusese uitată în torpedoul acesteia. Autoturismul marca BMW a fost identificat de organele de poliţie pe raza localităţii Stoina, judeţul Gorj, constatându-se că în torpedoul autoturismului se afla suma de 21.000 lire sterline, ce a fost ridicată în vederea efectuării de cercetări cu privire la provenienţa şi apartenenţa acesteia.

A încercat să dea mită unui polițist gorjean

În dosarul penal constituit în acest sens, agentul şef principal de poliţie B.O.C. l-a audiat pe inculpatul Kvec Bacro, acesta susţinând că a obţinut suma de 21.000 euro, împreună cu membrii familiei sale, la muncă în Anglia. Cu ocazia audierii, inculpatul a oferit lucrătorului de poliţie suma de 100 euro, pentru ca acesta să-i restituie cele 21.000 de lire sterline şi să nu mai facă verificări privind provenienţa acestora, ofertă care a fost refuzată. Ulterior, cu ocazia reluării audierii, inculpatul a oferit şi a dat în mod succesiv 2 bancnote de câte 50 euro agentului de poliţie; a mai făcut promisiunea unei alte sume de 100 euro pentru colegul acestuia, care efectua cercetări în acelaşi dosar, promițându-i aceluiaşi agent o altă sumă de 100 euro în momentul în care se va întoarce din mun. Hunedoara, dar și o sumă nedeterminată de lire sterline, după restituirea celor 21.000 de lire. Momentul în care inculpatul a oferit şi a dat agentului de poliţie suma de 100 euro a fost surprins de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, ajutat de lucrători de poliţie, cu ocazia organizării acţiunii prinderii în flagrant, organizată la sediul I.P.J. Gorj, în biroul agentului de poliţie B.O.C.

Categoria: Eveniment

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad