Iată cine este „blonda de la PNL” pentru care s-a iscat discordie în partid!

Moartea unui consilier local, Constantin Blejan, un eveniment tragic şi regretabil de altfel, a stârnit o adevărată furtună în uniunea social-liberală de la nivelul judeţului. Cearta pe scaunul rămas liber în Consiliul Local Târgu-Jiu a ajuns şi în presă mai ales că, preşedintele PNL, Dian Popescu, a hotărât să cedeze locul PSD-ului, deşi în mod normal ar fi revenit partidului pe care-l conduce. Fără să vrea, la mijloc în acestă gâlceavă a nimerit o tânără blondă  cu state vechi în PNL, aflată în capul listei celor care merită să ocupe locul rămas vacant după decesul lui Blejan.
Emilia Horhoianu este consilier juridic la Spitalul de Urgenţă Târgu-Jiu, după ce, până în 2004, a ocupat aceeaşi funcţie la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Prezentabilă şi ravisantă, Emilia a fost motiv de sfadă chiar şi în interiorul PNL, vicepreşedinta Consiliului Judeţean Gorj şi preşedinta femeilor liberale gorjene, Mădălina Ciolocoi, dorind cu tot dinadinsul ca tânăra să devină consilier local, lucru pe care preşedintele Dian Popescu părea că nu-l agrează. În prezent, se pare că şansele „blondei de la PNL” au crescut uşor, conducerea partidului făcând presiuni asupra directorului Minprest, Gabriel Giorgi, să aleagă între funcţia de şef de unitate şi cea de consilier local, dorinţa reprezentanţilor PNL fiind ca acesta să renunţe la postura de ales. Ştiind că este susţinut de o tabără liberală, Giorgi s-a arătat extrem de vocal în ultima vreme, însă soarta acestuia de consilier va fi decisă până cel mai târziu la finele acestei luni. Dacă nervii lui Giorgi vor ceda presiunilor, Emilia Horhoianu se va alege cu postul de consilier local, îngroşând astfel rândul femeilor tinere cu responsabilităţi din cadrul municipalităţii, alături de viceprimăriţa Iulia Vână.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: ,

Commentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. frumoasa din padurea adormita says:

    ce draq ma zici ca nici nu are gat creatura asta… fuck

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 4

  2. Elena says:

    Eterna poveste :) ))

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0

  3. K.H says:

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 11

  4. Anda says:

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 4 Thumb down 9

  5. gorjanul says:

    Cred ca parasuta asta e tot ca mentorul ei , madama Ciolocoi , nu are timp de cratite sau de spalat chiloti fiindca si ea e tot timpul prinsa in ,,,,politica .

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 4

  6. costi says:

    Poate frumoasa adormita din padure .

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 7 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad