Iată cine face legea la Carierele Lupoaia şi Roşiuţa! „Procurorul” Neală nu-l scapă din ochi nicio secundă pe Militaru

La carierele miniere de la Motru, administraţia şi sindicatele coabitează perfect şi se sprijină reciproc atunci când le sunt puse în pericol interesele. La UMC Lupoaia, directorul Constantin David îşi dă toată osteneala ca aceia care au părăsit sindicatul lui Nicolae Bădiţa să fie cuprinşi de regrete la fiecare iniţiativă.
Colaborarea dintre directorul Ion Ghiga şi Nelu Roşca pare de neclintit, ştiut fiind faptul că şeful UMC Roşiuţa l-a susţinut puternic pe sindicalist la alegerile din primăvara acestui an. Cei doi au un singur scop în ultima perioadă: să-l monitorizeze îndeaproape pe fostul deputat PDL, Severus Militaru – în prezent, inginer în cadrul carierei.

UMC Lupoaia, la cheremul cuplului David – Bădiţa

Potrivit unor surse, teroarea e cuvântul de ordine în carierele din zona Motru. Sindicaliştii care au dezertat, relativ recent, din Sindicatul Liber de la Cariera Lupoaia şi l-au făcut de duşman pe liderul acestuia Nicolae Bădiţa. Sindicalistul face marcaj strâns la oamenii săi să nu semneze vreo iniţiativă a celor de la „Solidaritatea”. Aceştia au solicitat, săptămâna trecută, conducerii CEO trecerea la tichete de masă, o hotărâre în acest sens fiind aşteptată zilele acestea din partea Directoratului companiei. Sursele citate spun că printre cei 108 semnatari sunt şi mineri de la sindicatul lui Bădiţa, însă aceştia se tem de eventuale repercusiuni. Liderul sindical pare că este în relaţii destul de apropiate cu directorul carierei, Constantin David, atâta timp cât acesta refuză sistematic să pună la dispoziţie un spaţiu pentru sediu sindicatului nou înfiinţat. Aceleaşi surse declară că pe lângă funcţia de lider de sindicat, Nicolae Bădiţa este şi şef al Departamentului Zonal de Cariere Motru, dar şi membru în consiliile de administraţie ale societăţilor Carserv şi UEEF, precum şi în forul de conducere al Clubului Sportiv „Minerul” Motru. De fapt, aici este problema care-i supără pe sindicalişti. Există informaţii că banii pentru modernizarea blocului social de la Cariera Lupoaia, vreo 320.000 de lei, adică cei alocaţi pentru renovarea băilor şi vestiarelor minerilor, ar fi fost direcţionaţi de conducerea carierei către clubul sportiv.

„Procurorul” Neală face legea la Roşiuţa

La UMC Roşiuţa, coabitarea Ghiga – Roşca pare de neclintit. Nelu Roşca, sau „procurorul”, cum îi spun colegii care ştiu că a terminat renumita Facultate de Drept de la Herculane, are ca misiune să-l terorizeze pe cel cu ajutorul căruia a ajuns în această funcţie, Severus Militaru. Sprijinit de şeful de la Roşiuţa, Ion Ghiga, încă de la începutul acestui an, din timpul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Sindicatului Liber Roşiuţa, Neală îl supraveghează efectiv, prin intermediari, pe Militaru pe tot timpul programului.
Fostul deputat este cel care l-a lăsat în locul său la sindicat pe Roşca atunci când a fost ales ca parlamentar, iar acesta nu a mai dorit să-i cedeze funcţia sindicală, în decembrie anul trecut, când Militaru a pierdut alegerile pentru un nou mandat.
Roşca este consilier local la Motru, ales pe listele PPDD, şi este plătit ca inspector social de către CE Oltenia. Anul trecut, acesta şi-a completat veniturile cu încă 11.700 de lei, din postura de membru al Consiliului de Administraţie al firmei sindicatelor miniere din zonă, Carserv SA.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad