Idei pentru vacanţă! Iată cum îi organizezi timpul liber copilului tău

E vacanţă şi copilul tău stă mai mult în faţa calculatorului sau se uită ore în şir la televizor? Pentru ca zilele să nu se scurgă şi el să nu facă nimic, e necesar să îi organizezi un program. Nu trebuie să fie atât de strict ca în cursul anului şcolar, dar e bine să fie variat şi să cuprindă atât teme, cât şi activităţi distractive, joacă în aer liber şi întâlniri cu prietenii, după cum îţi recomandă specialiştii revistei Libertatea pentru femei.
Pentru ca să fie pe placul lui, transformă activităţile educative în unele distractive. De exemplu, în loc de istorie, vizionaţi un film de epocă. O altă idee interesantă ar fi o vizită la un muzeu, în care să găseşti elemente pe care să le legi cu temele pe care le are de făcut. Ieşirile în natură sau excursiile pot fi tot atâtea pretexte pentru lecţii de biologie sau de geografie.
Totodată, îi poţi stimula imaginaţia şi să-l faci să-şi exerseze exprimarea scriind apoi compuneri despre ce a văzut şi făcut în excursie. Atunci când mergeţi la drum lung cu maşina, încearcă să îi alungi plictiseala cu jocuri matematice amuzante, potrivite cu vârsta lui.
Faptul că îşi face un program în aceste săptămâni de vacanţă îl va ajuta şi pe viitor. Astfel, va învăţa de mic să fie organizat. Bineînţeles, trebuie să ţii cont şi de nevoia lui de a se odihni şi să nu îl încarci prea tare. Dar e bine ca relaxarea să nu fie pierdere de timp.

Îl poţi înscrie la un sport

Jocurile pe calculator sau uitatul ore în şir la televizor ar putea fi înlocuite cu plimbări în natură, sport, cititul unei cărţi etc.
Nici întâlnirile cu cei de vârsta lui nu trebuie lăsate deoparte. Apelează la prietenele tale cu copii sau la mamele colegilor micuţului tău şi organizaţi ieşiri împreună în parc sau la iarbă verde.

Bunicii, de neînlocuit

Cea mai ieftină variantă de program pentru copii, mai ales în vacanţă, o reprezintă bunicii, cu tot ce înseamnă ei: înţelepciune, bunătate, răbdare şi bun-simţ. Ei sunt o etapă foarte importantă în educaţia copilului.

Categoria: Puls

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad