În abisul terorii: genocidul lui Pol Pot (I)

Genocidul din Cambodgia anilor 1975-1979, în cadrul căruia au fost executaţi aproximativ 1,7 milioane de oameni (25% din populaţia acestei ţări), a fost una dintre cele mai cumplite atrocităţi pe scară largă din secolul trecut. La fel ca în cazurile genocidului armean, genocidului de care s-a făcut vinovată Germania Nazistă, sau drame asemănătoare de factură mai recentă, de genul masacrelor din Timorul de Est, Guatemala, fosta Yugoslavie sau Rwanda, regimul Khmerilor Roşii condus de Pol Pot a împletit ideologiile extremiste cu animozităţile etnice şi dispreţul diabolic faţă de fiinţa omenească pentru a da naştere la represiune, dezastru umanitar şi nenumărate crime.
Din punct de vedere istoric şi politic, genocidul cambodgian vizează încercările liderului khmerilor roşii de a naţionaliza şi centraliza societatea cambodgiană compusă majoritar din ţărani cultivatori de pământ, cumva în termen foarte scurt, conform modelului agricol lansat de China Comunistă. Fapt care a dus la cel mai mare genocid uman din istoria Indochinei, genocid desfăşurat în decursul a nici patru ani de zile.
Cambodgia este o ţară din sud-estul Asiei, Peninsula Indochina, cu capitala la Phnom Penh. În anul 1953, fosta colonie franceză a devenit independentă după aproape 100 ani de regim colonial. Odată cu declanşarea Războiului din Vietnam, Norodom Sihanuouk, primul ministru al Cambodgiei a adoptat o politică oficială de neutralitate faţă de conflictul din ţara vecină. Doar că premierul Sihanouk a fost înlăturat de la putere în anul 1970 de către o lovitură de stat militară condusă de generalul Lon Nol.
În anii precedenţi genocidului, populaţia Cambodgiei atingea cifra de peste 7 milioane de oameni, dintre care aproape toţi erau budişti practicanţi.
Acţiunile şi măsurile regimului khmerilor roşii care intră sub incidenţa genocidului, au început la scurt timp după ce acesta a luat puterea în anul 1975 din mâinile guvernului condus de Lon Nol, şi au durat până în 1978, an în care regimul lui Pol Pot a fost înlăturat de la putere de către vietnamezi.
Milioanele de crime au rezultat dintr-un climat politic brutal şi instabil, alimentat de mari tensiuni sociale. Această atmosferă de nelinişte din ţară, a apărut imediat după decolonizarea franceză a Asiei de sud-est, şi a continuat să devasteze regiunea până la finele anilor 80.

Cine au fost făptaşii

Evident, toţi cei care au avut vreo legătură cu regimul khmerilor roşii, cu deosebire soldaţii acestui regim cumplit. Gherilele khmerilor roşii au luat naştere în anul 1960, sub coducerea liderului Pol Pot, un individ şcolit în Franţa şi mare admirator al comunismului marca Mao Zedong. Prin urmare, scopul khmerilor roşii era acela de a reconstrui Cambodgia din temelii, mai bine zis de la un ipotetic şi primitiv „An Zero”, în care absolut toţi cetăţenii să participe doar în proiecte rurale, alături de respingerea cu obstinaţie a oricărei influenţe occidentale, fie ea chiar şi de ordin tehnologic.
Pentru a-şi desăvârşi scopul, Pol Pot a împrumutat tactici şi metodologii ale chinezilor comunişti, alături de suportul Viet Cong-ului în instruirea şi înarmare trupelor sale, fapt care a dus naştere în scurt timp la apariţia unei redutabile forţe armate. În anul 1970, khmerii roşii au intrat în război civil cu  aşa numit-a Republică Khmeră, formată şi sprijinită mai apoi de americani, republică condusă de generalul Lon Nol.
Guvernul acestui general-politician şi-a asumat o direcţie pro-occidentală şi anti-comunistă, cerând retragerea forţelor nord-vietnameze din Cambodgia. În cele din urmă, gherilele lui Pol Pot au obţinut victoria în anul 1975. Sub conducerea lui Pol Pot, khmerii roşii erau gata de misiunea asumată:
-Reconstruirea Cambodgiei din temelii după model maoist cu orice preţ. Acest „cu orice preţ” a fost transformat în politica extremistă de stat care a deschis drumul atrocităţilor (unele de-a dreptul indescriptibile) din genocidul care avea să arunce ţara în disperare şi distrugere fără precedent.

Victimele şi desfăşurarea faptelor

Pentru a-şi atinge idealul comunist de orientare maoistă, khmerii roşii credeau că toţi cambodgienii trebuiau să renunţe urgent la toate slujbele şi ocupaţiile care nu aveau legătură cu agricultura. Practic toţi oamenii din ţară (evident, cu excepţia liderilor kmerilor roşii şi a membrilor propriilor familii) trebuiau să muncească ca ţărani într-una din uriaşele ferme colective. Oricine se opunea acestei măsuri trebuia eliminat urgent.
S-au alcătuit astfel adevărate liste ale „potenţialilor oponenţi ai regimului”, liste care nu includeau doar intelectualii, persoanele cu o educaţie medie sau înaltă, dar şi oricare alte categorii sociale cu excepţia agricultorilor, precum călugării, credincioşii practicanţi de orice religie, etnicii chinezi, vietnamezi, thailandezi, precum şi cetăţenii cambodgieni care aveau prin arborele genealogic vreun străin.
Fervoarea nebună a khmerilor roşii nu s-a limitat la atât, căci aceştia arestau şi interogau orice membru din sânul lor bănuit că le-ar trăda scopurile. Astfel simplul act de supravieţuire în Cambodgia acelor ani era determinat de un singur aspect: priceperea la munca câmpului a oricărui cetăţean indiferent de vârstă, sex sau stare de sănătate. Aşadar, toţi cambodgienii infirmi, bolnavi, precum şi copii prea mici pentru munca grea din agricultură, au avut cumplit de suferit…
În acelaşi timp, vecinul Vietnam era angajat într-un război pe toate fronturile între nordul comunist şi sudul sprijinit de Statele Unite, prin urmare sub fostul regim al generalului Nol, Cambodgia devenise şi un câmp de bătălie pentru cele două forţe combatante din ţara vecină. Înainte de regimul Nol, ţara păstrase o neutralitate relativă faţă de războiul civil din Vietnam. Când regimul Nol a luat puterea, trupele americane s-au deplasat libere prin Cambodgia pentru a-şi continua atacurile asupra Viet Cong-ului.
Ca un rezultat direct al acestor manevre militare, circa 750.000 de cambodgieni au murit ca urmare a raidurilor bombardierelor americane care au aruncat bombe cu fragmentaţie şi bombe cu napalm asupra satelor şi zonelor unde bănuiau că se ascund trupele nord-vietnameze care acţionau în Cambodgia. Masivele bombardamente americane nu au făcut decât să aducă mai mulţi recruţi pentru trupele lui Pol Pot.
În plus, comunismul promis de către acest dictator aducea o imagine mult dorită de pace, speranţă şi reconciliere naţională pentru Cambodgia. Astfel, la nivelul anului 1975, gherilele lui Pol Pot aveau în rândurile lor peste 700.000 de luptători. Însă imediat după preluarea puterii, în ţară s-a dezlănţuit iadul. Guvernul lui Pol Pot a confiscat şi controlat toate proprietăţile particulare.
Sub ameninţarea pedepsei cu moartea, toţi cambodgienii au fost forţaţi să-şi părăsească casele şi satele pentru a intra în uriaşele cooperative agricole naţionale. Cei bolnavi, handicapaţi locomotor, cei prea tineri sau prea bătrâni ca să poată merge pe picioarele lor către fermele colective, aşa numitele Câmpuri ale Morţii, au fost ucişi pe loc. Cei care au refuzat să meargă, la fel cu cei care s-au opus noului regim, au fost de asemenea ucişi instantaneu fără niciun proces. Oamenii din toate oraşele au fost duşi cu forţa în mediul rural…

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad