Incendiu pe centrul municipiului Târgu-Jiu

Un puternic incendiu a distrus azi noapte acoperişul unei casei din centrul oraşului Târgu Jiu. Imobilul se află în centrul civic, zona pietonală, în apropiere de sediul Clubului Pandurii. La faţa locului au intervenit trei autospeciale de pompieri şi un echipaj al SMURD. Pompierii au stins focul şi au evacuat o persoană găsită la faţa locului, deşi se ştia că în clădire nu locuia nimeni, fiind vorba de o casă naţionalizată retrocedată. “Am fost solicitaţi să intervenim să stingem un incendiu izbucnit la acoperişul unei case din centrul municipiului Târgu Jiu. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de pompieri Târgu Jiu şi un echipaj SMURD. În momentul în care au ajuns echipajele la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul casei de locuit. Este vorba de o casă naţionalizată. Nu se cunoaşte proprietarul, nu era locuită. Cu toate acestea colegii au intervenit pentru evacuarea unei persoane care se afla acolo la momentul incendiului.”, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

http://www.gds.ro/Eveniment/2013-09-16/Gorj%3A+Incendiu+in+centrul+orasului+Targu+Jiu&hl=gorj&tip=toate

Categoria: Ultima oră

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad