Începe lupta pentru postul lui Viorel Gârbaciu

Cea de-a doua sesiune de desfăşurare a concursului pentru ocuparea postului de manager al Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu va aduce şi un înlocuitor pentru Viorel Gârbaciu, fostul director al instituţiei. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Gorj, două dintre dosarele depuse au fost admise, îndeplinind condiţiile impuse de Ministerul Culturii, numele candidaţilor fiind ţinute secrete.

Concursul pentru ocuparea postului de manager al SPA, organizat în luna septembrie, nu a adus niciun candidat cu un dosar valid pentru ocuparea acestei funcţii, astfel că s-a organizat un nou concurs, condiţiile fiind aceleaşi ca prima dată. Data-limită de depunere a dosarelor a fost 16 octombrie, iar cele două dosare depuse au fost şi validate, urmând ca începând de astăzi să fie evaluate planurile de management ale candidaţilor. Deocamdată numele celor doi candidaţi nu au fost făcute publice, iar până la desemnarea noului director al SPA, cel care va rămâne la conducerea instituţiei va fi Viorel Gârbaciu. ,,Au fost depuse două dosare de către candidaţi şi ambele dosare au fost declarate admise. Începând de astăzi, se va desfăşura prima etapă, cea de evaluare şi analiză a practicilor de management, care va continua până pe data de 28 octombrie”, a spus Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad