Încercând să ofere un răspuns isteţ…

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ... Loading ...

Vorbeam, într-una dintre ediţiile trecute, despre amabilitatea funcţionarilor publici din oraşul nostru. Această stare de fapt nu lipseşte cu desăvârşire, dar în cele mai multe cazuri, domnii şi doamnele de dincolo de ghişeele instituţiilor publice, nici măcar nu încearcă să renunţe la feţele acre şi la tonul care, culmea, vrea să pară a fi unul pe măsura postului ocupat. Grav…că, na, în joc este pusă imaginea unui om…parte a sistemului public.

Aceleaşi feţe acre şi acelaşi comportament lipsit de orice urmă de respect faţă de cei din jur, le-am întâlnit, din păcate, şi în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe din Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Nu le au toţi asistenţii medicali, ce-i drept, dar şi cei care încearcă să pară mult prea bine pregătiţi comparativ cu „restul”, dau grav de tot cu bâta în baltă.

Pentru cei care nu ştiau, pacienţii care ajung în Urgenţe şi care trebuie să fie transferaţi la unitatea spitalicească din Craiova, spre exemplu, sunt „scoşi din spitalul ăsta, pe targă, dar printr-un loc furiş de ochii presei, na! Mulţumită?”. Nu spun eu asta, ci una dintre „doamnele” din cadrul UPU Târgu Jiu. Încercând să ofere un răspuns isteţ la una dintre întrebările mele, asistenta mi-a precizat, ironic şi fără gram de bun-simţ, că pacienţii ar putea fi scoşi din spital, pe acoperişul clădirii, spre exemplu. Nu vă gândiţi că era vorba despre un caz ce necesita transportul cu elicopterul SMURD. Nu! Întrebam, pur şi simplu, despre victima accidentului de muncă de la Bumbeşti Jiu, transportată cu ambulanţa, la Spitalul din Craiova. Mi-am permis cam multe, ce-i drept. Cum e posibil să nu ştiu astfel de proceduri şi faptul că rampa din faţa unităţii spitaliceşti este singura care poate fi utilizată de autospecialele din cadrul Serviciului de Ambulanţă Gorj?!

În primul rând, consider că atâta vreme cât aveam habar despre toate aceste formalităţi, nu o mai deranjam pe respectiva. Respectiva care în acel moment nu făcea nimic altceva decât să noteze datele dintr-un buletin, într-un registru. Mi-am cerut scuze şi am întrebat. Voiam doar să obţin o informaţie. Cam pretenţioasă…Înţeleg şi niciodată nu aş îndrăzni să cer astfel de lucruri, asistenţilor şi medicilor care oferă ajutor medical pacienţilor. În cel de-al doilea rând, atâta vreme cât nu-mi desfăşor activitatea în spital, cât nu am niciun fel de responsabilitate legată de tot ceea ce presupune bunul mers al lucrurilor în sistem, de ce, în opinia unora, fiecare dintre noi, pacient sau nu, ar trebui să cunoscă toate căile de acces şi formalităţile existente? Să avem lecţia pregătită şi nu cumva să îndrăznim să vrem să fim informaţi? Ştiu…pentru că au un volum extraordinar de muncă, este deficit de personal şi răbdarea cadrelor medicale scade sau nici măcar nu mai există. Şi pentru că pentru domniile lor absolut orice întrebare primită din exterior este ridicolă. „Cum să nu ştii până acum pe unde ies bolnavii, ha!, asta în condiţiile în care intrarea şi ieşirea din spital se face prin mai multe zone.

Aşadar, deficitul de personal, munca în exces şi răbdarea pusă la încercare, rămân doar explicaţiile unora, la rândul lor, părţi ale sistemului medical din România. Pentru mine însă, acest pretext nu scuză nici lipsa de bun-simţ şi nici prostia omenească.

Categoria: Editorial

Tags: , , ,

Commentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. cititor says:

    Editoriale plictisitoare…

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. luckystar says:

    Nu cred ca este chiar asa de plictisitor din moment ce 122 de oameni au citit acest editorial. Invidia asta…:D

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad