Indolenţa autorităţilor „dărâmă” zidul de sprijin de la Şcoala din Roşia de Amaradia

Au trecut şapte luni de zile şi la Roşia de Amaradia nu a mai ajuns niciun leu pentru finalizarea zidului de sprijin la şcoala din localitate. Unitatea de învăţământ a fost la un pas să ajungă în râpă, însă au existat nişte intervenţii rapide din partea autorităţilor, fapt ce a stopat dezastrul. Numai că nu a fost suficient, pentru că la partea financiară pare să nu se fi gândit nimeni. De mai mult de o jumătate de an, societatea care execută zidul de sprijin refuză să mai lucreze, pentru că nu şi-a primit banii. Primarul din Roşia, Liviu Cotojman, e disperat, însă, autorităţile de la nivel de judeţ, începând cu Prefectura şi terminând cu Consiliul Judeţean, sunt „surde”.
Implicarea autorităţilor de la nivel de judeţ a fost una de scurtă durată, doar cât să înceapă lucrările de amenajare a unui zid de sprijin, menit să stopeze fenomenul de alunecare de teren, după aceea totul a fost lăsat de izbelişte. Firma şi-a făcut datoria, până într-un punct, pentru că nu este nici pe departe societate de binefacere şi, având în vedere perioadele critice, nici nu pare dispusă să facă gesturi de caritate. Societatea a executat 80% din lucrare, suficient cât să nu pice, într-o perioadă scurtă de timp, după care şi-a făcut bagajul şi a plecat, spre disperarea primarului Liviu Cotojman. Motivul este simplu: nu au mai fost bani pentru continuarea lucrărilor.
Primarul face, de vreo două luni, poteci pe la Bucureşti, în speranţa că va găsi clemenţă la vreun minister care să-i dea banii necesari. Numai că nu-l prea bagă nimeni în seamă. S-a plâns şi la autorităţile de la nivel judeţean, respectiv Prefectura Gorj şi Consiliul Judeţean, însă a primit doar promisiuni şi, eventual, ridicături din umeri.
Cotojman speră să primească, măcar o rectificare de buget, sumele restante, pentru a continua lucrările. Singura problemă este ca lucrarea să reziste până când autorităţile se vor trezi din letargie. „Zidul de sprijin este gata în proporţie de 80%, dar acum, ca să-l termine, trebuie să obţin banii. Mai rău este dacă zidul, nefiind gata, se va deteriora, deşi sperăm să nu ajungem în astfel de situaţii” susţine primarul Corojman.
Categoria: Dezvăluiri







