Interpretul de muzică populară, Emil Badea, se pregătește să devină tată

Îndrăgitul interpret  de muzică populară Emil Badea se pregătește să devină tată în doar câteva săptămâni. La începutul lunii septembrie, acesta îi va spune bun venit unui nou membru în familia sa. Artistul se bucură împreună cu soția sa, Nicoleta, de prima experiență în calitate de părinți. Cei doi s-au căsătorit în vara anului 2011, iar anul acesta vor deveni părinții unui băiețel.

Emil Badea este împreună cu soția sa de mai bine de cinci ani, iar în urmă cu doi ani și-au jurat iubire și în fața lui Dumnezeu, devenind astfel soț și soție. Chiar dacă cei doi își doreau foarte tare să devină părinți, acest lucru s-a întâmplat abia anul acesta. Soția sa, Nicoleta, este însărcinată în opt luni, iar la începutul lunii septembrie va da naștere unui băiețel. Cei doi sunt foarte fericiți și așteaptă nerăbdători venirea pe lume a celui mic.

Bunicul l-a îndrumat către cântecul popular

Emil Badea a copilărit într-un sătuc numit Saşa,din comună Dăneşti,  în casa bunicilor din partea mamei. Emil Badea este un mândru urmaş din ,,Neamul Mehedinţenilor”, aşa cum le spun localnicii bunicilor şi străbunicilor lui,care proveneau din zona de nord a Mehedințiului. „Sunt un norocos, am două case care mă primesc cu căldură, iar eu intru cu drag în ele. Una este Gorjul şi cealaltă este Mehedințiul“,spune Emil Badea.
Omul care i-a insuflat dragostea pentru cântecul şi portul popular a fost bunicul său,un mare iubitor de folclor,primar şi directorul unei fabrici de acordeoane. «Pentru că am luat premiul I în primul an de şcoală, mi-a făcut cadou un acordeon. În semn de respect pentru că mi-a îndrumat paşii spre cântecul popular, i-am dedicat cântecul ,,Danțul lui Moş Bordei”. Deşi nu mai este printre noi,eu sunt convins că de undeva de sus, mă vede, mă asculta şi e mândru de mine că i-am urmat învăţăturile», spune Emil Badea.

Categoria: Monden

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad