INTERZIS! 9 locuri din lume pe care nu ai voie să le vizitezi

Îţi place să călătoreşti? Eh, bine, poţi scoate aceste locuri de pe listă. Iată 9 locuri pe care, oricând de mult ţi-ai dori, nu ai voie să le vizitezi.

9. Arhivele secrete ale Vaticanului

50 de kilometri de rafturi pline de secrete – asta ascunde Biblioteca Vaticanului, una din cele mai bine păzite locuri din tot statul papal. Despre controversatele documente se spune că ar ascunde, pe lângă informaţii despre cele mai grele scandaluri ale Vaticanului, şi o serie de secrete păstrate cu deosebită atenţie şi discreţie.

8. Muntele Yamantau

Despre Muntele Yamantau, cel mai înalt munte din Uralii de Sud, se spune ar ascunde un oraş subteran anti-atomic ce ar putea adăposti peste 30.000 de persoane. Se zvoneşte că acest buncăr anti-atomic, construit în apropierea unuia din laboratoarele de arme nucleare ale Rusiei, ar fi conectat de Moscova şi Kremlin printr-o cale subterană secretă.

7. Marele Altar Ise

Închinat Zeiţei Soarelui, Marele Altar Ise, din Japonia, este considerat unul din cele mai sacre locuri din Japonia. Singurele persoane care au voie în acest templu sfânt sunt membri familiei regale şi înalţii preoţi. De asemenea, în baza credinţei shintoiste despre viaţă şi moarte, altarul este dărâmat şi reconstruit odată la 20 de ani.

6. Clubul 33

În 1967, Walt Disney a înfiinţat un club exclusivist unde să se poată întâlni în linişte cu sponsori şi diferiţi oaspeţi. L-a deschis în centrul New Orleans-ului, în parcul Disneyland. După moartea sa, conducerea Disneyland a decis ca, în continuare, uşile acestui club să fie deschise doar pentru membri speciali. În 2007, lista de aşteptare pentru cei care doreau să devină membri era lungă de 14 ani. În acelaşi an, conducerea a închis lista şi de atunci nimeni nu pare să mai ştie cum se poate intra în acest club misterios.

5. Metroul secret din Moscova

Unul din cele mai răspândite zvonuri este cel legat de Metro-2, sistemul secret de linii de metrou îngropat adânc în subteranul Rusiei. Construit la ordinele lui Stalin, despre Metro-2 se zvoneşte că ar fi mai lung decât metroul public din Moscova şi că ar face legătura între Kremlin şi cartierul Serviciului General de Securitate. Deşi nu există nicio dovadă oficială, mai mulţi muncitori spun că au găsit accidental urme ale Metroului 2.

4. Biseria Sfintei Maria din Zion

În biserica Sfântă Maria din Zion, din oraşul etiopian Axum, se spune că s-ar afla Chivotul Legilor. O singură persoană are acces în biserică şi poate vedea chivotul, anume călugarul-gardian. Odată ales, acesta trebuie să stea închis în capelă, alături de chivot, pentru tot restul vieţii.

3. Menwith Hill

Baza Menwith Hill este cunoscută drept cea mai mare staţie de monitorizare electronică din lume. Deserveşte atât Marea Britanie cât şi Statele Unite. Cum aici sunt supravegheate şi sparte coduri secrete, este lesne de înţeles de ce baza nu poate fi vizitată.

2. Muntele Weather

Mount Weather este un adevărat oraş subteran. Aflat la 74 de kilometri de Washington DC, în adâncurile unui munte, Mount Weather este o bază secretă în care ţi-ar fi mai mare dragul să te afli. Compus din apartamente, străzi, cafenele, izvoare subterane, clădiri de birouri şi chiar şi o televiziune, baza secretă a fost gândită ca un adăpost pentru preşedinte şi Biroul Executiv în cazul unui război nuclear.

1. Aria 51

De Aria 51 par să fie legate cele mai multe secrete şi controverse. Localizată în Nevada, lângă Lacul Groom, această bază secretă militară a devenit Mecca teoriilor moderne legate de contactul cu civilizaţii extratereste, vizite neobişnuite sau OZN-uri. Se crede că Aria ar avea chiar un sector special, Sector 4, unde ar ajunge toate informaţiile despre cele mai neobişnuite şi extraterestriale fenomene. Aria 51 nu apare pe nicio hartă publică a Statelor Unite, iar cine încearcă să intre aici riscă să fie ucis.

www.yuppy.ro

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad