Ion Ruşeţ: Nimeni nu e legat de scaune în FNME!

Federaţia Naţională Mine Energie condusă de Marin Condescu „musteşte” de nemulţumiri. O parte dintre liderii de sindicat au cerut public demisia întregului birou executiv al federaţiei.

Este vorba despre şefii de organizaţii de la carierele Tismana I şi Tismana II, Gabriel Bălăceanu şi Gabriel Căldăruşe care, la două săptămâni de la Consiliul de Coordonare, au ieşit în presă spunând că toată conducerea federaţiei trebuie schimbată.

Au cerut demisia conducerii FNME

Aceştia au vorbit despre problemele de credibilitate pe care le are FNME şi că Marin Condescu ar trebui să demisioneze. Ba, chiar liderii de sindicat au cerut imperios acest lucru, pe posturile locale de televiziune. Întrebat despre răzvrătirea liderilor împotriva actualei conduceri sindicale, prim-vicepreşedintele FNME, Ion Ruşeţ, a declarat că aceste lucruri ar fi trebuit menţionate în şedinţa Consiliului de Coordonare.

„FNME are mecanisme de autoreglare”

În opinia lui Ion Ruşeţ, cei doi lideri de sindicat nu au avut argumente: „Fiecare are dreptul la opinie. Numai că, în solicitarea lor, atât Gabi Bălăceanu, cât şi Gabi Căldăruşe au lipsit mare parte din argumente. Nimeni nu este legat de scaune în FNME. Este o organizaţie democratică, ce are mecanisme de autoreglare. În opinia mea, declaraţiile lor ţin mai degrabă de o acţiune de imagine şi spun asta fiindcă mă aşteptam ca cei doi să aibă un punct de vedere la şedinţa Consiliului de Coordonare din 13 iulie. Era mult mai corect aşa.Trebuie să fim corecţi unii cu alţii… în Consiliu însă, au luat cuvântul vorbind despre alte lucruri. Nu au adus niciun reproş atunci şi acolo, conducerii FNME. Acum… este dreptul fiecărui om să aibă o opinie”, a mai spus ion Ruşeţ.

Categoria: Politică

Tags: , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad