Jandarmii, acțiuni preventive în rândul elevilor

În baza parteneriatelor educaționale, încheiate de Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj și instituțiile de învățământ aflate în responsabilitatea acestuia, ofițeri din cadrul inspectoratului au participat la activități preventiv-educative în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Gorj. Elevilor le sunt prezentate aspecte ce vizează modul de comportare atât în instituțiile școlare, cât și în afara acestora, obiectivul activităților fiind prevenirea delicvenței juvenile și a criminalității stradale, a consumului de substanțe cu efect psihoactiv, a prevederilor Legii 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens au fost distribuite și pliante cu caracter preventiv – educativ; activitatea precizată va continua în anul școlar 2013-2014, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță a elevilor din instituțiile de învățământ ale județului Gorj.

Categoria: Eveniment

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad