La doar 12 ani se vizează pe marile scene ale muzicii populare

Maria Mihăilă este unul dintre talentele pe care profesorii Școlii Populare de Artă (SPA) din Târgu Jiu au reușit să le pună în evidență. La vârsta de doar 12 ani, micuța visează să facă o carieră nu doar în domeniul muzical, ci și în domeniul medical. E eleva profesoarei de canto din cadrul SPA, Camelia Argint, de doi ani, timp în care a reușit să obțină numeroase premii.

Maria Mihăilă este un copil fericit, iar atunci când urcă pe scenă se simte într-o altă lume. S-a născut în comuna Țânțăreni și are un frate în vârstă de 17 ani pe care îl iubește foarte mult. Despre primii pași în domeniul muzical, Maria își amintește foarte bine. Și-a dat seama că e talentată încă de la grădiniță, dar a început să cânte la nivel profesionist abia la vârsta de 10 ani. „Primii paşi spre muzică au fost în clasele primare, cântăm la serbările şcolare. Mi-am dat seama că am talent încă de la grădiniţă, dar am ajuns la SPA la vârsta de 10 ani pentru că locuiesc mai departe de oraş.

A moștenit talentul de la mama sa

Talentul micuței Maria nu a fost o surpriză pentru nimeni, vocea sa fiind o moștenire de la cea care i-a dat naștere, mama sa. „Am o copilărie fericită, pe care orice copil şi-ar dori-o. Familia mă iubeşte, am foarte mulţi prieteni. Am moştenit talentul din familie, mai exact de la mama mea. Mama nu profesează această meserie, este profesor pentru învățământul primar, însă am crescut legănată de cântecul ei”.

Câștigă premiu după premiu

Deși este abia la începutul carierei muzicale, Maria Mihăilă are în palmares foarte multe participări la festivalurile și concursurile de muzică populară din țare, precum și foarte multe premii. Printre premiile obținute de Maria se numără Trofeul festivalului „Dor de cânt românesc”, desfășurat anul acesta, premiul II obținut la concursul „Tinere Talente”, care a avut loc în Șimleul Silvanei, sau mențiunea obținută anul acesta la festivalul „Maria Apostol”.
Cel mai recent premiu obținut de Maria este premiul III la secția „Soliști Vocali” a Festivalului Internațional de muzică „Sus pe Argeș la Izvoare”, desfășurat în perioada 28-29 august 2013 la Pitești. Aceasta a fost cea mai tânără participantă din cadrul concursului, având vârsta de doar 12 ani. „Concursul a fost destul de greu, deoarece concurența a fost mare, dar publicul ne-a apreciat foarte mult, iar acest lucru ne-a ajutat”, a spus Maria.
Eleva Cameliei Argint este foarte mulțumită de nivelul la care a reușit să ajungă până în acest moment. „Sunt foarte mulțumită de nivelul la care am ajuns până în acest moment, deoarece am obținut numeroase premii. De când am venit la SPA, am lucrat şi lucrez şi în prezent cu doamna profesoară Camelia Argint. Atât aceasta, cât și domnul profesor Constantin Argint au avut un rol semnificativ în parcursul carierei mele de până acum”, a spus Maria.

Vrea să devină medic pediatru

Deși are o voce care cu siguranță îi va aduce o carieră în domeniul muzical, Maria nu se oprește aici. Aceasta visează nu doar să ajungă o mare interpretă de muzică populară, ci și un bun medic pediatru. „În acest moment, muzica îmi ocupă foarte mult timp, dar nu vreau să mă opresc la muzică. În viitor îmi doresc să devin medic pediatru, dar vreau, de asemenea, să devin și o mare interpretă de muzică populară. Peste douăzeci de ani mă văd urcând pe cea mai mare scenă a țării, interpretând piese proprii”.
În ceea ce privește celelalte genuri muzicale, Maria spune că muzica populară este marea ei dragoste și, deși ascultă și alte genuri muzicale, nu a fost niciodată tentată să încerce să cânte altceva. „Nu am fost tentată să cânt și altceva. Ascult și alte genuri muzicale, dar niciunul nu mă atrage la fel de mult ca muzica populară”.

Categoria: Actualitate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad