La porţile Orientului: asasini şi haşişini (II)

Cei cărora lumea întreagă le datorează termenul „asasin” au fost o stranie şi redutabilă conferie religioasă din Orientul Mijlociu. Spaimă a duşmanilor ideologici din sânul Islamului precum şi al creştinilor din Persia şi Siria, Ordinul Haşişinilor a marcat istoria acelor locuri prin asasinatele sale cu substrat politic şi ritual. Astăzi, amintirea le este readusă în memoria colectivă doar de un joc pe computer de mare succes. Assassin’s Creed sună cumva cunoscut?
Mărire şi decădere

Timp de aproape două sute de ani, generaţii de asasini plecau dinAlamut pentru a răspândi teroare în jurul lor. Prin definiţie, actele de asasinat ale adepţilor lui Hassan, trebuiau să aibă loc ziua în amiaza mare, în locuri publice, cu expunere maximă şi martori cât mai mulţi, pentru a sădi astfel cât mai puternic frica în inimile celor vizaţi.
Eficiente, uşor de purtat şi de ascuns, cuţitele şi pumnalele erau armele favorite ale agenţilor morţii, via Alamut.
Cu toate acestea inventivitatea lor nu avea margini. Asemenea luptătorilor ninja din Japonia Medievală, asasinii ismailiţi dădeau dovadă de creativitate şi îndrăzneală putând să improvizeze o armă dintr-un băţ, piatră, unealtă sau obiect disponibil. Ba au existat cazuri în care s-au văzut nevoiţi să-şi sufoce victimele cu perne, pe când acestea dormeau.
Una dintre primele victime ale lor, a fost chiar fostul prieten şi protector al lui Hassan, nimeni altul decât Nizam-ul-Mulk, al cărui fiu a fost ucis de asemenea de pumnalele copiilor de suflet ai Bătrânului de pe Munte. Sultanul Malik-Shah a fost de asemenea asasinat prin otrăvire, fapt care a contribuit la faima asasinilor din Persia.
Nici succesorul său, sultanul Sinjar nu a avut viaţă uşoară cu ei. Sinjar a pornit război deschis împotriva Alamutului, dar în urma faptului că nicio măsură de precauţie nu părea să fie eficientă în faţa tinerilor antrenaţi de Hassan, sultanul s-a văzut nevoit să încheie pace cu Ordinul Asasinilor în termeni dictaţi de aceştia din urmă. Un număr mare de persoane importante şi-au mai găsit sfârşitul sub pumnalele lor. Califul Mostarshid a fost înjunghiat în propriul cort, aceeaşi soartă având-o şi succesorul său, califul Rashid.
Asasinii s-au implicat şi în luptele cu europenii veniţi în cruciade. L-au ucis aşadar şi pe Sir Conrad de Montferrat, înjunghiat de doi asasini deghizaţi în călugări creştini. Edward Longshank, nimeni altul decât regele Angliei care a ordonat martirizarea lui William Wallace, a fost şi el tăiat serios de cuţitele asasinilor, pe când acesta se afla în afara zidurilor Ierusalimului. Din nefericire pentru scoţieni, regele a scăpat atunci cu viaţă…
Confreria de ucigaşi devenise într-atât de temută, încât până şi celebrul Saladin, învingătorul cruciaţilor, s-a văzut nevoit să facă o alianţă cu secta rebelă şi periculoasă, pentru a evita astfel o eventuală tentativă de asasinat la adresa sa.
Steaua ucigaşilor din Alamut avea să apună odată cu apariţia la orizon a unor nori grei: mongolii.
Hanul Hulagu, nepot direct al lui Ginghis Han se pregătea să treacă prin foc şi sabie Horezmul. Căpetenia mongolă Ktibuqa a primit însărcinarea de a cuceri câteva fortăreţe ale haşişinilor, astfel încât grosul armatei condusă de Hulagu să pătrundă fără riscul unor atacuri. Mongolii au asaltat şi cucerit fortăreaţa Alamut în anul 1256. Ordinul a reuşit să-şi recucerească cetatea, dar au stăpănit-o puţin timp.
Un nou asalt mongol s-a soldat cu cucerirea Alamutului care a fost incendiat şi distrus aproape în totalitate. Mai mult de 12.000 de membri ai ordinului au fost ucişi de războinicii mongoli, acesta fiind sfârşitul influenţei lor politice în Persia. Conferiile haşişine din Siria au supravieţuit puţin mai mult, serviciile lor fiind apreciate de sultanii mameluci. Cu toate acestea, istoricii estimează că ultimii membri ai ordinului au pierit în secolul 15.
În cele din urmă bizarul şi temutul ordin a reuşit să marcheze Istoria. Termenul de „asasin” intrase deja în Europa sub diverse forme, toate făcând trimitere directă la ucigaşi de profesie ale căror servicii puteau fi închiriate. Giovanni Villani, un cronicar florentin care a murit în anul 1348, relata în scrierile sale despre stăpânul din Luca care şi-a trimis „i suoi assassini” în Pisa cu ordin de a-l ucide pe unul dintre duşmanii săi.
Adevăraţii asasini, cei din Alamut aveau să fie readuşi la viaţă de abia în secolul nostru prin intermediul unui joc de computer care s-a bucurat de un succes deosebit în rândul „gamerilor” din întreaga lume. Cu specificaţia că există multe diferenţe între pesonajele principale din Assassin’s Creed şi tinerii care credeau cu fanatism într-un Paradis plin de haine scumpe, mâncăruri şi băuturi alese, şi mai ales tinere senzuale mereu la dispoziţia lor…

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad