Laurențiu Ciurel s-a întâlnit cu salariații Jilț Nord – Fără șomaj tehnic, deocamdată

-Șeful CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, nu s-a înțeles cu proprietarul de teren care a blocat activitatea carierei

Managerul CEO, Laurențiu Ciurel, a fost ieri la cariera Jilț Nord, dat fiind riscul ca angajații de aici să fie trimiși în șomaj tehnic. Activitatea unității CEO este blocată de proprietarii de terenuri și, în ultima perioadă, la Jilț Nord, starea de tensiune s-a accentuat existând, până ieri, posibilitatea ca salariații să înceapă să protesteze.

Managerul Ciurel a mers la Jilț, la solicitarea Sindicatului Mine Energie, condus de Adrian Marciuc. Acesta a declarat că managerul CE Oltenia a reușit să detensioneze situația din carieră, dar nu a reușit să-l convingă pe proprietarul Drăgotoiu – cel din cauza căruia activitatea carierei este blocată – să renunțe la cererile sale aberante.

Ciurel, la discuții cu aproape 200 de salariați

Drăgotoiu deține un hectar și jumătate de teren chiar în fața frontului de lucru al carierei Jilț Nord. Cu toate că ambii săi fii sunt angajați ai CEO, proprietarul a mai cerut companiei 10 miliarde de lei vechi și angajarea a 10 persoane. Evident că administrația nu a căzut la înțelegere cu acesta, activitatea carierei fiind blocată parțial de câteva luni. Din acest motiv, salariații  de la Jilț Nord riscă să fie trimiși în șomaj tehnic și „în fără plată”. Valoarea reală a despăgubirii pe care trebuie s-o plătească CEO proprietarului în cauză nu depășește două miliarde de lei vechi: „Directorul general Ciurel s-a întâlnit cu aproximativ 200 de salariați ai cariereri și le-a mulțumit pentru că au înțeles situația prin care a trecut compania în acest an. Acesta a detensionat situația acolo, oamenii fiind de mult timp nemulțumiți. Dumnealui a spus că deocamdată nu este cazul șomajului tehnic, dar că situația trebuie neapărat rezolvată. Astfel, în cel mult două luni, acesta speră ca Guvernul să sprijine modificarea Legii 255 cu privire la exproprieri, astfel încât să nu mai existe situații în care acestea nu se pot face fiindcă proprietarii cer sume aberante de bani”, a declarat liderul de sindicat Adrian Marciuc. Managerul CE Oltenia s-a întâlnit și cu proprietarul Drăgotoiu, cel din cauza căruia unitatea CE Oltenia nu funcționează decât parțial: „Nu a reușit să-l convingă pe Drăgotoiu să renunțe la cererile lui aberante. Nu ne rămâne decât să așteptăm modificarea legii”.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad