Liste de așteptare la ușile laboratoarelor de analize medicale

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...

Sute de gorjeni sunt nevoiţi să aştepte în unele cazuri, mai bine de o lună, pentru a-şi efectua analizele medicale, din cauza faptului că plafonul acordat lunar laboratoarelor de analize sunt insuficiente pentru a acoperi toate solicitările. Prin urmare, dacă doresc să îşi afle starea de sănătate, asiguraţii au două variante: fie aşteaptă să le vină rândul conform programării, fie scot bani din buzunar, cu toate că, lunar, li se opreşte din salariu cotizaţia pentru asigurările sociale de sănătate.

Laboratoarele de analize din județul Gorj sunt nevoite să facă programări pentru ca asigurații să poată beneficia de gratuitate. Deși, potrivit legii, fiecare asigurat are dreptul la analize medicale gratuite, plafonul pe care Casa  Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj îl alocă lunar laboratoarelor este, de cele mai multe ori, insuficient pentru a acoperi numărul mare de cereri. Astfel că, dacă nu doresc să plătească pentru un serviciu pentru care deja au plătit, asigurații sunt nevoiți uneori să aștepte chiar și o lună de zile. „Situația nu este numai în Gorj și nu este nouă. Plafonul este insuficient pentru că bugetul de care dispune CAS este insuficient. Fiecare laborator primește, lunar, un anumit plafon în care trebuie să se încadreze. De cele mai multe ori acesta este insuficient astfel încât este nevoie de programări. În prezent se fac astfel de planificări pentru luna aprilie”, a precizat Ileana Stoichițescu, reprezentantul Centrului Medical pentru Sănătate Umană Târgu Jiu.

Analize fără relevanță

Potrivit acesteia, plafoanele mici, de care beneficiază laboratoarele de analize medicale se datorează bugetului redus de care dispune sistemul sanitar. „Casa de Sănătate nu poate da mai mult pentru că nu are de unde. Aceasta nu alocă fonduri numai laboratoarelor ci tuturor serviciilor medicale. Cum numărul celor care contribuie este mic și bugetul este mic”, a mai spus medicul Stoichițescu. Pe de altă parte, medicii consideră că nu este normal ca un pacient să aștepte săptămâni sau chiar luni de zile pentru a-și efectua un set de analize medicale. „Dacă un medic îi recomandă unui pacient să efectueze un set de analize o face pentru că vrea să constate starea sănătății acestuia din acel moment pentru a putea prescrie un tratament adecvat”, a declarat doctorul Cosmin Răuț Bratiloveanu. Potrivit acestuia, în perioada în care așteaptă să îi vină rândul conform programării la laborator, pot interveni multe modificări în starea de sănătate a pacientului. „Analizele efectuate peste o lună sau mai mult de la data la care au fost recomandate nu mai au nicio relevanță. În acest timp pacientul se poate vindeca sau, dimpotrivă, starea sănătății sale se poate înrăutăți sau poate chiar să moară așteptând. Cu cât pacientul vine cu rezultatul analizelor mai repede, cu atât este mai bine, întrucât medicul poate să îi prescrie un tratament adecvat. În medicină, întârzierea poate avea rezultate grave pentru sănătatea pacientului”, a mai spus medicul Răuț Bratiloveanu.


Share

Categoria: Sănătate

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad