Maioreanu. Şef(ul) de serviciu. Indiferent de serviciu…

Ştirea finalului de săptămână aduce în atenţia noastră reapariţia pe scena „baştanilor” a unei persoane pe care partidul nu a lăsat-o la greu. Neputându-şi explica modalitatea prin care o „personalitate” ca el (domeniul de activitate nu mai contează, căci omul este multilateral dezvoltat) a rămas pe dinafara căruţei cu lapte şi miere, Maioreanu Andrei – căci de el este vorba – a dat zdravăn din coate, s-a uitat urât în stânga şi-n dreapta, amintindu-le – mai mult ca sigur – colegilor de partid cu putere de a instala şmecheri pe posturi că el este, trebuie să fie şef undeva. Omul este obişnuit cu aerul tare al înălţimilor pseudo-profesionale şi/sau carieristice, cu fotoliile moi de şef, cu luarea unor decizii şi cu afişarea unor atitudini de boss. Consilierul de imagine al partidului (cred că are PSD-ul aşa ceva, nu?) l-o fi sfătuit să arate publicului (temporar elector) mina unui şef veşnic încruntat, „chinuit” de probleme existenţiale în cadrul serviciului unde lucrează, totdeauna preocupat de bunul mers al companiei şi de soarta românilor – votanţi perdanţi prin excelenţă. Cu atitudinea unui James Bond mioritic (cu nume de cod dezvăluit de presa locală), care vrea să facă şi să desfacă treburile prin energia naţională, via cea gorjenească, Maioreanu Andrei doreşte tot timpul mai mult. Nu pentru sine, evident, ci pentru buna funcţionare a societăţii. Nu am auzit de cine ştie ce realizări ale acestui etern şef. Dar viaţa bate filmul, aşa că aşteptăm şi un Oscar pentru întreaga carieră…
În consecinţă, după ce sistemul (condus de PSD, culmea!) l-a ejectat destul de dur, fiind dat afară din postul de director responsabil cu dezvoltarea în compania Hidroelectrica, dar şi eliminat – la scurt timp de la numire, fir-ar ea a dracu’ de ironie a sorţii – din Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, Maioreanu Andrei a obţinut în sfârşit un post de şef. Nu credem că este chiar postul pe care şi l-a dorit, dar asta i-a putut oferi PSD Gorj. Aminteam mai devreme că tot PSD-ul l-a eliminat din doua companii şmechereşti, de unde curgeau laptele şi mierea. Dar PSD-ul ăla era cel de la nivel macro, care nu a auzit vreodată de realizările lui Maioreanu Andrei. Nu că ar fi avut ce auzi. Aţi auzit că s-ar afla Hidroelectrica într-o situaţie măcar bunicică, la care să-şi fi adus contribuţia „şeful de serviciu”??? Din contră, compania e în căcat până la ultimul fir de păr. De pe cap.  Surprins că partidul pentru care a pus suflet l-a (tot) dat afară de pe unde se instala şi el boss, personajul nostru s-a dus cu jalba-n proţap la împărăţie. În mod cert, cea din partea locului, că la Bucureşti nu te bagă ăia-n seamă chiar dacă te încordezi la ei. Ba din contră, poate pun şi câinii pe tine.
Nu ştim exact cât de şmecher este actualul loc (confortabil) de muncă al lui Maioreanu Andrei, însă luaţi în calcul că omul nu mai putea sta pe bară fără a fi şef. Valoarea, experienţa şi ajutorul de stat/partid îl recomandă pentru orice post de boss de prin domeniul energiei. Întrebăm şi noi, ca nişte oameni simpli ce suntem: nu i-ar sta mai bine omului nostru pe un post mai şmecher cotat? Gen CEO, vreun minister sau vreo autoritate naţională. Stai, am uitat: a fost (cică) în cărţi pentru ceva de frecat menta la un minister, dar nu i-au remarcat ăia – de răi ce sunt – profesionalismul. Păcat, aveam cu ce ne mândri la Bucureşti!

Categoria: Editorial

Tags:

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. andreea says:

    PSD are numai persoane cu capacitati deosebite la Gorj, toti numiti in functii importante in urma unor concursuri pe post luate cu brio: Teodorescu, Florescu, Vina, Popescu, Vacaru, Maioreanu, Tudor I, Tudor II … Lista ar putea continua … Sper nu ati luat-o in serios si ati prins mistoul. Ei sunt doar niste inculti.

    Thumb up 1 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad