Mănăstirea Lainici, în haină de sărbătoare

De praznicul „Schimbarea la Faţă a Domnului”, Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj îşi deschide porţile pentru miile de credincioşi care vin în fiecare an pe Defileul Jiului, din toate colţurile ţării, pentru a aduce cinstire şi laudă lui Dumnezeu la ceas de aleasă sărbătoare.

Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Vor mai sluji, alături de Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Sfânta Liturghie va fi săvârşită şi la altarul Schitului Locurele de către Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Schitul Locurele se află în jurisdicţia Mănăstirii Lainici şi este o veche ctitorie închinată Schimbării la Faţă a Domnului de către monahii Luca şi Cleopa la mijlocul secolului al XIX-lea. Mănăstirea Lainici a fost construită între anii 1812 – 1817 şi dispune de o valoroasă colecţie de artă bisericească ce conţine icoane, obiecte de cult şi carte veche. Biserica nouă adăposteşte moaştele Sfântului Irodion, canonizat în anul 2011, precum şi o icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, adusă de la Muntele Athos.

Categoria: Dezvăluiri

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad