Marciuc, Roşca, Bădiţa & Co. luptă împotriva condescianismului. Au dreptul?

Ipocrizia domină întreaga societate. Planeta – prin extensie. Aşa că noi, seminţia a mai de preţ, consecinţa din ADN-ul testicular al atlanţilor (măcar la nivel de inteligenţă, că aşa ne socotim), nu ne putem lăsa mai prejos de trendul decadent al lumii. Aşadar, se văd cazuri în care mâna ce a hrănit cel mai ordinar (strict sensul de „obişnuit”) maidanez este nu muşcată, ci halită de-a dreptul de haita hrăpăreaţă. Pe Marin Condescu îl ştiţi, că doar locuiţi în Gorj. Poate nu-l cunoaşteţi personal, că nu sunteţi vreun pui de şmecher aciuat pe lângă casa boss-ului din minerit. Dar măcar din ziar, personajul vă este cunoscut. Că a făcut ori nu combinaţii „euro-milionare” de-a lungul timpului, nu este de competenţa noastră discuţia. Alţii trebuie să caute.

Oile noastre sunt cu totul altele: cică puţin peste o mână de şefuţi şi „-uţi” de sindi(că)cat promovează, mai nou, ieşirea de sub jugul condescian. Cum aşa? Ete bine! „Mâna divină” de care aminteam mai sus le-a dat să pape lăptic din „bibiron” când erau mititei (pizza şi altele), ştergându-le năsucul cârn ori de câte ori a fost nevoie. Aceeaşi mânuţă protectoare i-a făcut mari şi i-a păzit de orice ochi indiscret, încât micuţii hulpavi să poată agonisi… păpică în burtică şi altele pe unde se poate. Graţie miracolului condescian, aceşti banali şi insipizi au devenit baştani – fiecare în parcela lui. Tot ce trebuia să facă un astfel de specimen era să meargă să pupe mâna de câte ori era nevoie. Nu se admiteau comentariile împotriva interesului colectiv. Nu, nu mă refer la interesul minerilor, ci la al şmecherilor ce venerau (cândva) Zeul.

Acum, slăbit şi atacat din toate părţile, Divinul are probleme. Este mai hăituit decât maidanezii bucureşteni. Ciurel îl vrea la pământ, cel mai probabil din motive personale. Am senzaţia (nu-i spun certitudine) că managerul CEO are girul viitorului boss de regiune. Da, şi Călinoiu vrea ca Zeitatea Absolută, stăpânul lumii subterane, să iasă puţin (mai mult) în decor. Singurul care susţine (încă) „Miracolul Lignitului” este primarul urbei noastre mirifice. Prietenie veche, tati, nu te joci cu sentimentele oamenilor! În consecinţă, vă daţi seama ce lovitură primeşte şi ce bucuros este Condescu, nu? Ceea ce au făcut şefuţii subalterni se cam cheamă trădare. Indiferent cum ai lua-o. Să mă lase toţi moraliştii (fie „–uţi”, fie direct interesaţi), doar nu crede vreunul dintre ăştia, aleşii neamului, os domnesc – cum le place lor să creadă – că ajungea neam de neamul lui lideraş de sindicat fără ajutorul condescian. Combinaţia stă în felul următor: mici hiene prăpădite, „-uţii” au intuit miros de cadavru şi gata! Cuţitele au ieşit, furculiţele sunt pe masă. Ospăţul macabru este pe cale să înceapă. Administraţia CEO şi-a dat acordul ca prădătorii să guste din „statutul” divin. Încă timizi în manifestări, Marciuc, Roşca, Bădiţa, Căldăruşe, Bălăceanu, Tudor şi alţii (în scurt timp) împing cu vârful tacâmurilor corpul muribund al FNME. Vor să vadă: mai mişcă ori stârvul poate fi împărţit?

Că erau imorali, ştiam şi noi. Am aflat că „-uţii” au şi apucături amorale. La primul semn serios de pericol, bravii căpitani condescieni au părăsit corabia.

Dacă astfel de specimene conduc sindicatele, vă mai miraţi de ce mama dracului nu dăm înainte? Eu nu! Că aşa sunt toţi.

Categoria: Editorial

Tags:

Commentarii (10)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Gigi says:

    Bravo Ionut ! Cresti sarpele la sin !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Elena says:

    Nu-i deconspira , nu le da idei , lasa-i in legea lor de hulpavi maidanezi , s-or manca intre ei si , cine stie , orasul asta “mirific” va deveni putin mai curatat de pacate !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. inna says:

    Aparent este o lupta!?Scenarii,supozitii,interese,negocieri dar cu final stabilit, din pacate, tot politic!Zi frumoasa tuturor!

    Thumb up 1 Thumb down 0

  4. Ţăranu says:

    Din lista de,,-uţi”lipseşte(neatenţie sau politică editorială?)tocmai cel mai important.Cei amintiţi,nu lucrează de capul lor şi nu doar din motiv că nici nu prea au aşa ceva.Ei sunt,,mânuiţi”de cel ce ţine sforile în mână,mare specialist în ,,brutuşisme”.Nu cu mult mai dotat la ,,mansardă” decât marionetele sale dar infinit mai experimentat în şmenării şi caciamale simte că este momentul să mai calce pe cadavrul unuia care l-a hrănit, spre a mai sălta o treaptă.Cred că va reuşi tocmai printr-o metodă patentată de un altul pe al cărui cadavru s-a ridicat în funcţie de preşedinte al Organizaţiei Judeţene:Reorganizarea (în acest caz a sindicatelor).

    Thumb up 3 Thumb down 0

  5. Ionut says:

    @ Ţăranu:
    Va referiti la… ? :) )

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. gicu says:

    da,la RUSET se refera!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Ţăranu says:

    @ Ionut:
    Mă cam grăbeam şi nu credeam că-i o şarada atât de grea aflarea numelui unui fost şef de organizaţie judeţeană de partid care în FNME stă în coasta lui Condescu gata oricând să-i ia locul.Cel care împreună cu Chera Sulfina l-au păturicărit pe tuzlucul de Ilovăţ după care ,şantajindu-şi propriul partid, i-a luat dregătoria.Punem pariu că în cazul reorganizării sindicatelor sau al unui congres extraordinar pe care-l doreşte, Ruşeţ,că despre el e vorba,se va sacrifica să conducă noua entitate?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Ionut says:

    @ Ţăranu:
    Domnul meu, intuisem ca de Ruset este vorba. Are sanse de a-i iesi jocul; este probabil promisiunea lui Ciurel: să-i dea-n cap lui Condescu și are cale libera catre sefia FNME. Dar nu ma intereseaza…deocamdata! Nu este vorba de politica editoriala, nici de neatentia mea. Pur si simplu nu ma interesa… acum. Nu sunt nici al mai prost din curtea scolii, nici desteptul comunei. :) )

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Ţăranu says:

    @ Ionut:Nu înţeleg,în ruptul capului,cum poate fi interesantă plevuşca dar nu,chiar,,deocamdată”,rechinii ce-i mână de la spate!!!.Nu vă înţeleg iritarea dar dacă-s ,,motorul” ei îmi pare rău!P.S.În privinţa situaţiei mele ,vizavi de prostul din curtea şcolii, nu vă pot da prea multe informaţii.Am stat prea puţin pe acolo şi n-am avut timp să-mi dau seama.În plus asta s-a întâmplat foarte demult şi memoria nu-i punctul meu de rezistenţă.Referitor la deşteptul comunei sunt conştient(n-am fost niciodată modest şi nu aş începe acum)că eu nu mă calific nici atât,motiv pentru care încerc uneori să fac pe deşteptul.

    Thumb up 0 Thumb down 1

  10. Ionut says:

    @ Ţăranu:
    :) ) Domnul meu, eu va stimez. Sincer! Nu ma pot supara, nici macar irita pe ceva ce ati spune, eu stiind ca este foarte posibil sa aveti dreptate. Daca v-as fi desconsiderat ca om, nu as fi avut discutia asta cu dvs. Sunteti o persoana inteligenta, capabila sa emita judecati bune, foarte bune. Remarc ca aveti si o doza de ironie/autoironie fina, care va face si mai simpatic. :) V-am apreciat, va apreciez in continuare. Legat de Ruset, nu consider ca este momentul meu sa vb acum. Atat si nimic mai mult. O seara placuta!

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad