Marian Medregoniu: „Primii pași spre muzică au fost pași de dans”

Marian Medregoniu este unul dintre copiii talentați pe care profesorii Școlii Populare de Artă (SPA) au reușit să-i transforme în adevărați artiști. Tânărul în vârstă de 18 ani provine din zona de nord a județului Mehedinți, mai exact din satul Bratilovu, Baia de Aramă, locul în care micul artist se simte cel mai bine, un loc despre care chiar Marian spune că este „mirific, plin de frumos și de tradiție, un loc unde și piatra doinește”. Copilăria și-o amintește foarte frumos. Fiind singurul copil al familiei, Marian a fost un răsfățat, dar acest lucru nu l-a făcut să uite ce înseamnă adevăratele valori ale unui om.

Marian Medregoniu a început să cânte de la vârsta de nouă ani, în cadrul Ansamblului Amator „Bordeiașul” din Baia de Aramă, ansamblu coordonat de Georgeta Corlan Enache. Despre primii pași în muzică, adolescentul spune că au fost mai degrabă pașii de dans. Faptul că era dansator în cadrul ansamblului l-a ajutat să-și descopere talentul. ,, Primi paşi spre muzică au fost pași de dans, pentru că eram doar dansator în cadrul ansamblului, poate nici dansator uneori, pentru că eram singurul băiat din grup şi mai tot timpul eram scos afară de la dansuri. Tocmai din această cauză i-am zis într-o zi doamnei Georgeta că vreau să cânt”, spune Marian.
Talentul care l-a făcut cunoscut pe Marian nu este doar ceva cu care l-a înzestrat natura, ci este o moștenire din partea tatălui. „Talentul am avut de unde să îl iau, pentru că şi tata cânta foarte frumos. Şi rudele din partea mamei au cântat. Am avut norocul să mă nasc într-o familie unde muzica a fost la loc de cinste mereu”.

Elev al SPA din anul 2010

La Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, Marian a venit în anul 2010. De atunci, cei care i-au călăuzit drumul au fost profesorii Camelia și Constantin Argint. „La Școala Populară de Artă am venit în anul 2010. Aici am întâlnit o familie de oameni extraordinari, familia Camelia şi Constantin Argint, profesori care m-au ajutat foarte mult, au fost ca părinţi pentru mine. Mereu au făcut eforturi mari să meargă cu mine peste tot la festivalurile de folclor. De asemenea, vreau să mulţumesc familiei Dumarintiu, din Baia de Aramă, doi oameni minunaţi care mă sprijină, şi domnului diriginte Cornel Boteanu, care mă ajută foarte mult, un om de cultură, doctor în Limba şi literatura română.. Un caracter rar întâlnit, omul care mă sfătuieşte când vine vorba de repertoriu şi costum”, spune Marian despre cei care l-au ajutat pe parcursul carierei.

„Timpul liber mi-l petrec cântând”

În ceea ce privește timpul liber, Marian spune că timpul de care dispune și-l petrece cântând. „Cel mai mult timp îl petrec cântând. Muzica e viaţa mea şi nu aş putea trăi fără ea. Nu m-am gândit niciodată ce gen de muzică aş fi abordat dacă nu aş fi cântat muzica populară, dar până la urmă toată genurile sunt frumoase. Muzica este o modalitate de a te relaxa, de a te descărca şi de a trăi mai uşor”.

Numeroase premii și colaborări cu mari artiști

Marian Medregoniu este foarte mulțumit de nivelul la care a ajuns cariera sa până în acest moment. De-a lungul anilor a câștigat numeroase premii și a avut ocazia să colaboreze cu cei mai mari artiști ai muzicii populare. Printre premiile obținute de interpret se numără premiul I la Festivalul Mamaia, premiul I la Festivalul „Strugurele de aur” sau premiul III la Festivalul „Maria Lătărețu”. „Sunt foarte mulţumit de nivelul la care sunt în momentul de față, pentru că am muncit mult să ajung aici. Am muncit foarte mult să câştig premiile pe care le am în palmaresul meu. Cele mai importante premii obținute sunt cel de la Festivalul Mamaia și cel de la Festivalul „Strugurel de aur”, dar cel mai aproape de sufletul meu este Festivalul «Ponoare, Ponoare», un festival foarte frumos din zona mea, care a căpătat o amploare foarte mare datorită implicării doamnei Niculina Stoican. De-a lungul anilor, am avut onoarea de a colabora cu artişti foarte mari precum Niculina Stoican, Petrică Mâțu Stoian, Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Nicoleta Voica, Angelica Stoican şi mulţi, mulţi alţii, cei mai apropiaţi de sufletul meu sunt însă Niculina Stoican şi Petrică Mâțu Stoian, cei în care am un sprijin foarte mare”.

Vrea să meargă mai departe cu studiul

În ceea ce privește planurile de viitor, Marian vrea să se specializeze urmând cursurile Facultății de Etnologie și Folclor din București. „Vreau ca în viitor să urmez cursurile Facultăţii de Etnologie şi Folclor din Bucureşti, fiind pasionat de tot ceea ce înseamnă folclor. Am acasă o colecţie de costume populare, toate recondiţionate de mâinile mele”.

Categoria: Social

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad