Maximii le-au dat 7 textiliştilor!

Alb-albaştrii lui Ovidiu Stângă au de unde învăţa. Cel puţin pe fază ofensivă: Craiova Maxima a perforat de şapte ori poarta arădenilor, la ei acasă, într-un meci-eveniment în memoria lui Csala Petschovsky şi Costică Ştefănescu.

Partida dintre Universitatea şi UTA a fost prefaţată, duminică, de întâlnirea fostelor glorii ale celor două cluburi. S-a întâmplat în Sala Sporturilor Victoria, din Arad, într-un meci-omagiu adus marilor jucători Iosif Petschovskyşi Costică Ştefănescu. Cel mai grăbit dintre craioveni să ajungă la meci a fost Aurică Beldeanu, care a ajuns în Arad cu o zi mai devreme. Nu de alta, dar venea de la Timişoara, unde fusese delegat observator la Poli – Corona. La ora meciului au mai răspuns prezent invitaţiei organizatorilor Lung, Donose, Negrilă, Ungureanu, Tilihoi, Ţicleanu. În echipa Maximilor şi-au făcut loc Adi Ungur şi Vivi Vancea, care au îmbrăcat din nou, după mult timp, tricoul alb-albastru al Campioanei Unei Mari Iubiri. Iar Ungur, fostul golgheter al Craiovei, s-a simţit perfect alături de zei, având să declare la final: „A fost cel mai frumos meci de când joc eu la old-boys“. Gaşca nebună care speria cu trei decenii în urmă Europa a ridicat din nou în picioare asistenţa. Oltenii au marcat de şapte ori prin Negrilă, Ungur (2), O. Popescu (2), Ungureanu (2). La fel şi gazdele – aşa că s-a trecut la penalti-uri, unde nu a fost chip să se facă diferenţa. Aşadar, egalitate perfectă. Iar cei mai câştigaţi au fost spectatorii arădeni, care i-au mai putut vedea încă o dată pe coloşi în acţiune.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad