Meteorologii anunță vreme frumoasă în următoarele zile

Potrivit meteorologilor, astăzi, vremea se va încălzi în toate regiunile ţării. În sud-vestul şi sudul teritoriului devine chiar mai caldă decât normalul ultimei decade a lunii septembrie. În Banat, Oltenia şi Muntenia maximele trec de 25 de grade şi ajung la 29 de grade în Lunca Dunării, la Giurgiu. Maximele cele mai mici, 19-20 de grade vor fi în Maramureş, nordul Moldovei şi depresiunile intramontane din estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de nord, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Izolat în zonele joase dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
Mâine, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare la munte şi în nordul Moldovei unde pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor ţării, în special în cele estice iar la munte va sufla cu putere. Maximele, în scădere faţă de joi, vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi în depresiunile transilvane şi 22 de grade în vestul Olteniei (Drobeta-Trunu Severin).

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad