Ministrul Niță: Cei care plimbă mape în CEO, în producție! Investiția chinezilor de un miliard de euro la Rovinari, în aer!

• Cosmin Popescu, șef peste externalizarea carierelor Berbești și Husnicioara
• 700 salariați TESA, în producție – Șomaj tehnic la carierele CEO
• Condescu, Marciuc, Pârvulescu, Etăgan, Golea, Iovan și alți grei ai FNME – la întâlnirea de la CEO cu ministrul Energiei
• Călinoiu și Cârciumaru, insistenți pentru reangajarea disponibilizaților de la Olservmin și Sind Jilț
• CE Oltenia are bani pentru  exproprieri

Investiția de un miliard de euro a companiei China Huadian Engineering Co. la Rovinari este în pericol de a nu se mai face dacă problemele apărute în ultimul timp nu se vor rezolva. Este vorba despre solicitările chinezilor de a nu plăti taxe vamale pentru echipamente și de a primi și un ajutor de stat. Ambele cereri încalcă directivele Uniunii Europene. În plus, partea chineză a venit și cu solicitarea de demolare a aproape  jumătate din clădirile SE Rovinari (sediul administrativ și cantina unității), amplasarea lucrărilor de construcție a noului grup devenind, astfel, o altă problemă.

Conducerea CE Oltenia a cerut sprijinul ministrului Niță, acesta venind ieri la Târgu Jiu. Legat de parteneriatul româno-chinez, Constatin Niță a declarat că va face demersuri pentru găsirea unei soluții privind schema de ajutor, sub forma unor subvenții, însă nu a fost de acord cu demolarea clădirilor de la SE Rovinari. În acest sens, cei implicați vor căuta un alt amplasament.

Sindicaliștii, calmi – Niță: Cotizația reținută din salarii, doar pe bază de cerere individuală

Amenințările din presă ale sindicatelor la adresa administrației companiei de stat nu au mai fost însă reluate și în cadrul întâlnirii de ieri cu reprezentantul Departamentului de Energie, aproape toți liderii FNME, în frunte cu Marin Condescu, schimbându-și discursul. Ieri, la sediul CEO și-au făcut apariția cam toți liderii FNME: Marin Condescu, Marin Golea, Gheorghe Etăgan, Dumitru Pârvulescu, Eugen Iovan, Adrian Marciuc, Gabriel Bălăceanu, Gabriel Căldărușe, Nelu Roșca, Nicolae Bădița. De asemenea, la discuții a participat și Constantin Crețan, reprezentantul FNSE „Univers”. Liderii FNME au vorbit despre cotizațiile care nu mai ajung la sindicate, dar ministrul Niță a ținut să spună că este de acord cu administrația CEO, fiind normal ca aceste cotizații să fie reținute pe statele de plată doar pe bază de cereri individuale. „Sindicatele să aducă cereri semnate de fiecare salariat  în parte cu dorința acestuia de a plăti cotizația într-un anumit cont pe care îl va indica sindicatul respectiv. În condițiile în care majoritatea salariaților vor face aceste cereri, atunci plângerile penale, depuse de FNME, vor fi nejustificate”, a declarat ministrul Niță.

Desființare de posturi, trimitere în șomaj tehnic

Unele dintre cele mai importante subiecte discutate au fost legate de faptul că 1.400 de mineri  de la Motru și posibil de la Jilț Nord urmează să fie trimiși în șomaj tehnic. Aproximativ 400 salariați ai minei Motru vor fi trimiș în șomaj tehnic săptămâna viitoare fiindcă depozitele de cărbune sunt pline, iar în cazul celor aproximativ 1.000 de salariați ai Jilț Nord, aceștia nu mai pot lucra dată fiind blocarea activității unității din cauza problemelor cu exproprierile. În acest caz nu a fost stabilită o dată la care se va lua această măsură. De asemenea, în privința reorganizării, Laurențiu Ciurel a declarat că începând cu anul viitor, 600 – 700 de salariați ai aparatului TESA vor fi trimiși să lucreze în producție: „Funcțiile de conducere rămân tot alea, dar, începând cu anul viitor, se  desființează posturi TESA, conducerea va fi unitară, costurile de administrare vor scădea foarte mult și 600 -700 de salariați TESA probabil vor merge în producție”, a declarat Laurențiu Ciurel, după finalizarea discuțiilor cu ministrul Niță. Șeful de la Energie a fost de acord cu administrația CE Oltenia în privința reducerilor de costuri, spunând că este normal ca aceia care plimbă mape în CEO, să fie trecuți în producție.

Soluția pentru Jilț Nord este ca Ministerul Finanțelor să nu mai fie intermediar

Pe de altă parte, conducerea CEO a solicitat ministrului să intervină pentru ca Ministerul de Finanțe să nu mai fie implicat în problema despăgubirilor acordate expropriaților: „S-a cerut ajutorul privind legea exproprierilor în baza căreia expropriații sunt despăgubiți prin Ministerul de Finanțe. Or, Ministerul de Finanțe, ordonator de credite, nu are bani în acest moment, iar Jilț Nord nu poate să funcționeze. Noi venim cu propunerea ca CEO să acorde în mod direct despăgubirile pentru cei care urmează să fie strămutați, Complexul Energetic Oltenia având bugetați, având prevăzuți acești bani. Legea trebuie modificată în sensul în care v-am spus și am cerut și sprijinul ministrului Niță”, a declarat directorul Diviziei Energetice, Aurel Medințu.

Externalizare

Un aspect extrem de interesant este faptul că fostul deputat al PDL, Cosmin Popescu, a fost mandatat de conducerea CEO (și implicit de ministrul Niță) să se ocupe de externalizarea celor două cariere, Berbești și Husnicioara. În acest sens, sub coordonarea lui Cosmin Popescu urmează să fie înființate două societăți formate din CET Govora – Berbești și RAAN Severin – Husnicioara. Un alt anunț făcut de administrația CEO a fost că RAAN Severin va intra în insolvență săptămâna viitoare.

Călinoiu și Cârciumaru, demersuri pentru reangajarea disponibilizaților de la Olservmin și Jilț Sind

Șeful CJ Gorj, Ion Călinoiu, și primarul Florin Cârciumare au venit la întâlnirea cu ministrul Niță în ideea de a rezolva problema celor disponibilizați: „Domnul Niță ne-a spus că memorandumul a fost încheiat și se află pe masa Ministerului de Finanțe. Sper că această problemă să fie rezolvată, iar cei aproximativ 400 de oameni concediați de la Olservmin și Sind Jilț să fie reangajați la Minprest”, a declarat Ion Călinoiu.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad