Ministrul Niță va conduce un fond uriaș de investiții în energie

Ministrul Constantin Niţă a anunţat ieri că ideea înfiinţării unui fond de investiţii în domeniul energiei va fi pusă în practică. În prima fază, fondul va include pachetele minoritare de acţiuni pe care statul le deţine la companii precum OMV Petrom, Rompetrol şi E.ON.

Citat de jurnaliștii de la Cotidianul.ro, acesta a precizat: „Vom face un fond de investiţii în energie, creat în primă fază prin participaţiile minoritare ale statului la toate companiile energetice privatizate. Deci tot ce are statul minoritar, acele participaţii vor intra în fondul de investiţii în energie”, a explicat ministrul delegat pentru Energie.

Guvernul Ponta a respins un proiect similar

Ideea înfiinţării unui asemenea fond de investiţii a fost lansată în spaţiul public în luna martie, când trei deputaţi PSD au depus la Parlament un proiect de lege în acest sens, relatează jurnaliștii de la Cotidianul. La momentul respectiv, Constantin Niţă a spus că „nu este o ideea rea”, dar înfiinţarea unui asemenea fond de investiţii este până la urmă o decizie politică. „Ar urmă să fie format din toate acţiunile de stat ale companiilor şi ar putea fi gestionat ca o societate de investiţii financiare. (…) Ar avea o valoare de câteva miliarde de euro. Acolo sunt Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexurile Energetice Oltenia, Hunedoara şi Electrica, cu toate distribuţiile. Ar fi o societate de investiţii financiare extraordinar de puternică”, explică ministrul PSD.

Categoria: Actualitate

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad