Misterele din Eleusis

Misterele din Eleusis au fost sărbători bianuale ţinute în Grecia antică, în templul din Eleusis, fiind  dedicate zeiţei Demetra şi fiicei ei, Persefona, din recunoştinţă pentru darul agriculturii. Conform legendei, eleusinii erau protejaţi de Demetra fiindcă se arătaseră primitori faţă de ea, atunci când o căuta pe fiica ei Persefona sau când când luase înfăţişarea unei bătrâne sărmane.

Mitul e relatat de imnul lui Homer

Imnul homeric către Demetra relatează atât mitul central al celor două zeiţe, cât şi întemeierea Misterelor Eleusine. În timp ce aduna flori pe plaiul Nysei, Persefona, fiica lui Demetrei a fost răpită de Hades zeul infernului. Nouă zile a căutat-o Demetra pe fiica ei fără să guste ambrozie în tot acest timp. În cele din urmă Helios îi spune adevărul şi anume că Zeus a hotărât în secret să-i căsătorească pe Hades cu Persepona. Copleşită şi mâhnită Demetra nu se mai întoarce în Olymp. Luând înfăţişarea unei femei bătrâne, ea pleacă la Eleusis şi se aşează lângă Fântâna Fecioarelor. Fetele regelui Celeos o găsesc şi intră în discuţii cu ea. Demetra le spune că se numeşte Doso şi că a scăpat cu greu din mâinile unor piraţi care o răpiseră şi o duceau cu forţa în Creta. Ea acceptă invitaţia de a fi doica ultimului născut al reginei Metaneira. Ajunsă în palat ea rămâne multă vreme tăcută şi tristă, dar glumele servitoarei Iambe o fac într-un final să râdă. Servită cu o cupă de vin ea refuză, cerând în schimb cyceon, un amestec din boabe de orz, apă şi busuiocul cerbilor.

Festivităţile misterelor din Eleusis aveau un caracter ezoteric

Asemenea misterelor orfice, alături de care probabil s-au dezvoltat în mod paralel, festivităţile misterelor din Eleusis aveau parţial un caracter esoteric, ele presupuneau iniţierea iar prin mitul Persefonei denotau credinţa în nemurirea sufletului. Conform surselor, misterele elusice se celebrau încă din sec. al VII-lea î.Hr.. Antichitatea lor este confirmată şi de descoperirile arheologice. Pe lângă cele două zeiţe chtonice, misterele a fost sărbătorite mai târziu la Eleusis şi Dionis, numit acolo Iachos,care era reprezentant al forţei creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea iar relicvele sale se găsesc şi în Egipt. Sacerdoţiul eleusin era transmis ereditar. Principalii celebranţi ai misterelor erau Hierofantul (preotul suprem), Daducos (purtătorul făcliei), Hierokeryx (crainicul sfânt) şi Epibomios (preotul celebrant). Iniţierea în cult se făcea prin mai multe ceremonii tainice de purificare şi prin rostirea unor formule magice. Ca participanţi au fost admişi iniţial doar atenienii, mai târziu cercul adepţilor s-a extins şi au incluşi toţi cei devotaţi cultului Demetrei. Cercetările actuale explică popularitatea serbărilor şi longevitatea lor prin implicarea subiectivă a participanţilor, bazată pe o experienţă personală a transei. Walter Burkert afirmă chiar caracterul prevalent al acestei experienţe, în raport cu doctrina iniţiatică, dată fiind preocuparea obsesivă pentru moarte şi pentru ritualurile extatice.

Micile Mistere se ţineau primăvara

„Micile Mistere” (Myesis) se ţineau primăvara, în aparenţă numai în onoarea lui Heracle, care, ca străin, nu a putut fi iniţiat în „Marile Mistere” (Teletai). Acestea aveau loc toamna, timp de nouă zile, începând cu cea de-a 15-a zi a lunii Boedromion (la începutul lui octombrie) şi comemorau coborârea Persefonei în infern pentru perioada în care era obligată să fie alături de Hades. Participanţii trebuiau să-şi anunţe cu mult timp înainte venirea, îşi asumau cheltuieli însemnate din cauza animalelor destinate sacrificiilor şi erau obligaţi să postească înaintea procesiunii timp de nouă zile.

Cei dornici de iniţiere erau supuşi la purificări şi sacrificii

În prima zi se întruneau adepţii dornici de iniţiere. Aceştia erau supuşi în decursul celei de a doua, unor procese de purificare. În ziua a treia aveau loc sacrificiile. În ziua a patra se purta în procesiune statuia Persefonei sau un „copil divin” într-un recipient (Kalathos) ornat cu şerpi, care simboliza coşul cu flori al zeiţei. Răpirea ei de către Hades era deci repetată în mod alegoric. În procesiuni nu lipseau simboluri ale fertilităţii precum spice de grâu sau embleme falice. În cea de-a cincea zi se comemora prin lungi procesiuni cu făclii căutarea Persefonei de către Demetra. În ziua a şasea, festivităţile ajungeau la apogeu: era strămutată columna lui Dionis-Iachos de la Atena la Eleusis de către o mare mulţime de oameni.

Iniţierile în mistere începeau noaptea

Noaptea începeau iniţierile în mistere, care constau şi în dezvăluirea soartei celor drepţi şi a celor blestemaţi în lumea de apoi. Iniţierile erau făcute, ca şi purificările, de către sacerdoţi mascaţi ca nimfe, satiri şi sileni. Ceremoniile erau însoţite atât de muzica fluierelor frigiene şi a timpanelor cât şi de dans, creându-se astfel prin ritmuri monotone o atmosferă extatică. În ziua a şaptea se organizau întreceri în onoarea zeiţelor. Ultimele două zile erau consacrate iniţierilor şi ofrandelor. În anul 382 d. Hr., împăratul roman Teodosiu I a interzis cultul eleusin, ca dealtfel toate cultele celebrate prin mistere. Ştim că iniţierea presupunea o succesiune de cuvântări solemne (legomena), reprezentări mitico-rituale (dromena, cu referire la suferinţa Demetrei şi răpirea fiicei sale, Kore-Persephona, de către zeul infernului) şi deignumena (prezentarea unor obiecte sacre, hiera). Astfel, „din regiunea terorii, mystii treceau pe pajiştile voioase ale Câmpiilor Elizee, peste care îşi răspândea razele o lumină minunată. Călătoria lua sfârşit odată cu contemplarea Obiectelor Sacre, care era punctul final al iniţierii”. Foarte probabil, hiera erau nişte dublete primitive din lemn, nişte statui ale zeilor. La sfârşitul ceremoniilor, arhontele-rege trebuia să dea un raport amănunţit Adunării Consiliului celor Cinci Sute. Un caz relevant este cel al lui Alcibiade. Acuzat de sacrilegiu (mutilarea efigiilor lui Hermes şi dezvăluirea licenţioasa a misterelor eleusine), cetatea îi cere hierofantului să rostească imprecaţii sacre la adresa lui (un soi de excomunicare). Când cetatea considera că are din nou nevoie de geniul militar al lui Alcibiade, se hotărăşte tot prin vot revocarea acestor imprecaţii, în ciuda protestelor hierofantului.

www.ziare.com

Categoria: Mistere