Misterioasa Trotula: prima femeie medic şi campania de 1000 de ani împotriva ei

Trotula din Salerno, probabil una dintre primele femei medic, a fost subiectul unei campanii de denigrare ce a durat aproximativ 1000 de ani, dar asta doar dacă ea chiar a existat cu adevărat.

În secolul al XI-lea, dacă voiai să devii medic, atunci Salerno era locul ideal unde puteai urma studiile necesare. În acea vreme se pare că aici se găsea primul centru medical medieval care nu depindea de Biserică. Mai mult, potrivit cărţii lui Sue Vilhauer Rosser,  „Women, Science, and Myth”, tot în Salerno şi tot în această perioadă  a luat naştere prima universitate europeană în care se studia medicina. Şcoala Medicală Salernitană s-a bucurat de un succes răsunător şi a atins apogeul în secolele X-XIII.  Salerno găzduia spitale şi medici renumiţi, pentru care oamenii erau dispuşi să străbată distanţe uriaşe în speranţa de a se trata. Reputaţia şi renumele medicilor au fost clădite în timp şi cu trudă, aici existând o tradiţie academică solidă, care se traducea prin numeroase tratate medicale scrise de specialişti.

Faimoasa profesoară

Ceea ce făcea ca această şcoală să fie şi mai diferită de altele era faptul că aici femeile erau acceptate atât ca studente, cât şi ca profesoare.  Dintre aceste femei a făcut parte şi faimoasa şi misterioasa Trotula de Ruggiero, o profesoară a cărui scop era acela de a diminua suferinţele femeilor. Aceasta a scris cărţi medicale tocmai pentru a-i instrui pe medicii de sex masculin cu privire la afecţiunile femeilor şi la modul de tratare. Pentru că mare parte din personalul medical educat era alcătuit din bărbaţi şi din moment ce tabuurile legale şi religioase le impuneau acestora să păstreze distanţa faţă de femei, puţini erau cei care aveau informaţii corecte cu privire la problemele ginecologice.  Aici a intervenit Trotula, cu scopul de a procura cât mai multe date ce priveau maladiile femeilor. Astfel, ea a scris două cărţi importante. Una dintre lucrările ei, „De Passionibus Mulierum Curandarum” (Trotula major), acoperea problemele ginecologice şi de obstetrică, dar trata şi ideea conform căreia, nu numai femeile, dar şi bărbaţii pot fi infertili.  Această carte este împărţită în 27 de secţiuni sau capitole ce descriu o varietate de probleme medicale întâlnite la femei şi soluţii venite atât din medicina latină, cât şi din cea arabă.

Cărți și tratate

Unul dintre subiectele abordate în carte este cel al disfuncţiilor uterine, despre care autoarea susţine că sunt cauzate de un exces de material seminal feminin. Alte probleme tratate erau fistula colo-vaginală şi regimul potrivit pentru un copil nou-născut.  Cealaltă carte scrisă de Trotula, „De Ornatu Mulierum” (Trotula Minor), conţinea mai multe sfaturi pentru femei, de la îngrijirea cosmetică şi remedii pentru ochi umflaţi, până la tehnici de tratare a bolilor de piele. În lucrările despre care se crede că ar fi fost scrise de femeia misterioasă se regăsesc 96 de plante, 20 de preparate din animale, 17 minerale şi 6 preparate amestecate care erau utilizate atât în scopuri cosmetice, cât şi medicale. Multe dintre aceste ingrediente menţionate în texte astăzi nu mai sunt utilizate deoarece sunt considerate periculoase pentru sănătate (de exemplu mercurul şi unele ciuperci).

A existat sau nu Trotula, femeia medic?

Dar oare aceste cărţi chiar au fost scrise de o femeie medic sau sunt lucrări ale unui bărbat care a ales acest pseudonim pentru a nu avea probleme?  De îndată ce aceste două cărţi au fost făcute publice, au apărut şi zvonurile că ele ar fi scrise de un bărbat. Femeile academicieni erau în număr foarte mic, comparativ cu bărbaţii, iar femeile care studiau medicina erau şi mai puţine. Desigur, există posibilitatea ca zvonul să fi apărut deoarece existau destul de mulţi indivizi care considerau că niciodată o femeie nu ar putea fi capabilă să facă astfel de observaţii ştiinţifice.  Aşa se face că în anii 1500, istoricii şi doctorii au argumentat că nu a existat niciodată o femeie pe numele Trotula care să fi fost medic şi astfel personajul a devenit unul semi-mitic. Mai exact, în 1566, Caspar Wolff a republicat opera Trotulei drept un text scris de „Eros Juliae”. Explicaţia lui  Wolff a fost aceea că în era medievală, literele T şi E erau interşanjabile şi că exist posibilitatea ca cel de-al doilea T din numele autorului să fi fost scris greşit, el în realitate fiind un S şi un J. Astfel Trot=Eros, Trotula=Erotula şi Trosulae=Erosjulae. Schimbarea numelui autorului a alimentat bănuielile de până atunci potrivit cărora cartea a fost scrisă de un bărbat.

Dovezi ale existenței sale

În plus, mai există o dovadă importantă care susţine existenţa acestui personaj misterios. Geoffrey Chaucer, considerat părintele literaturii engleze, a scris în „Povestirile din Canterbury”, mai exact în povestea „Wife of Bath”, despre Trotula. În prolog el vorbeşte despre Trotula major şi explică faptul că personajul din poveste era familiarizat cu practicile prezentate de autoarea cărţii.  Dacă a existat sau nu Trotula ca personal medical de sex feminin, se pare că istoricii nu pot spune încă cu certitudine. Cu toate acestea, un lucru este sigur. Cele două cărţi despre care se crede că ar fi scrise de această femeie medic au marcat profund istoria medicinei. Odată ajunse în universităţi, aceste manuscrise au contribuit la educarea şi informarea viitorilor medici şi la bunăstarea femeilor, iar acest lucru este demonstrat de numărul mare de copii ale celor două cărţi care au supravieţuit.
www.descopera.ro

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad