Misterul statului Virginia

În anul 1584, coloniştii care plecaseră să exploreze „noul continent” sub comanda lui Walter Raleigh au povestit în Anglia că descoperiseră o regiune în care totul creştea în abundenţă. Ştirea a făcut senzaţie în acea vreme şi Raleigh a primit ordin de la Parlament să colonizeze acea zonă.

Coloniști englezi

În acest fel, anul următor, unul dintre asociaţii lui Raleigh, Sir Richard Grenville (împreună cu 500 de oameni) a pornit spre tărâmul făgăduinţei. Teritoriul a fost botezat Virginia în cinstea reginei Elisabetei I, regina virgină. Englezii, cum au ajuns în noul ţinut, au fost întâmpinaţi de către amerindieni care, în frunte cu căpetenia lor, Granganimeo, i-au invitat să-şi facă un oraş în nordul insulei Roanoke. Englezii au construit aici un fort şi mai multe case. După o perioadă, Greenville a trebuit să se întoarcă în Anglia şi a lăsat în noul oraş doar 108 coloniști, care erau hotărâţi să rămână. La scurt timp după moartea căpeteniei tribului, relaţiile dintre cele două popoare s-au înrăutăţiţi. Noua căpetenie nu s-a arătat la fel de conciliantă atunci când venea vorba de „intruşi” şi a interzis comerţul cu  coloniile. Temându-se de un atac din partea amerindienilor, Ralph Lane, care conducea colonia englezilor, le-a luat-o înainte, lansând un atac în mai 1586. Şeful tribului a fost ucis cu această ocazie iar englezii s-au aflat într-o situaţie foarte delicată. În iunie o corabie sub comanda lui Drake le-a venit în ajutor englezilor. Doar 15 dintre ei au rămas să păzească colonia în timp ce ceilalţi au fugit în Anglia.

Mister nedescoperit până în prezent

În iulie 1587, aici ajung o sută cinci zeci de coloniști, sub comanda lui John White, cartograful din prima misiune de colonizare. Grupul cuprindea 17 femei, printre care şi fiica lui White, Elenora, 6 copii şi restul bărbaţi. La debarcarea pe insulă, niciunul dintre coloniști nu i-a întâmpinat. Aceştia aveau motive întemeiate, nu mai rămăsese din ei nici măcar osemintele. Fortul fusese ars din temelii şi doar pereţii caselor se mai zăreau. Niciodată oasele celor 15 coloni nu au fost găsite. Peste un an, în 1588, White s-a întors în Anglia după provizii. Datorită războiului dintre Anglia şi Spania, acesta nu s-a mai putut reîntoarce pe noul continent decât în august 1590. Nu a mai găsit nici urmă de coloniști. Parcă dispăruseră ca prin minune. White a găsit o inscripţie ciudată pe trunchiul unui copac, unde erau gravate literele CROATOAN. Aceste litere ciudate nu l-au lămurit despre ceea ce se întâmplase în ultimii doi ani. Cu toate acestea, White a găsit o construcţie rudimentară a unui fost fort, dar nu a descoperit cruci sau osemintele coloniștilor şi nimic nu arăta că s-ar fi produs vreo violență. La început, White a crezut că oamenii săi s-au stabilit într-un alt loc, mai aproape de indienii cu care s-au împrietenit. Această idee a rămas doar la gradul de supoziţie, pentru că oamenii lui White au refuzat să plece în căutarea coloniștilor, probabil de frica indienilor. Cercetările efectuate în anul 1590 au eşuat şi, în acest fel, misterul colonizării Virginiei nu a fost descoperit niciodată.

www.efemeride.ro

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad