Mititelu: „În afară de Ciucă şi Săceanu, restul sunt nişte numere pe tricouri”


CS MIOVENI – FC U CRAIOVA 2-1
Au marcat: Stan 75, Olteanu 90+2 / Bălan 10
Mioveni: F. Croitoru – Cotigă, Olteanu, B. Stoica (46 Biceanu), C. Stan – Mazilu (68 Stan), Negoiţă, Răuţă, Al. Popa – Azya, Năstăsie (80 Boboc). Antrenor: Ion Moldovan.
FC U Craiova: Hotoboc – Mitic, Acka, M. Ciucă (cpt.), Buşu (70 Bălaşa) – V. Gheorghe, Mârzeanu – Goge, Săceanu (83 Frăsineanu), Baird – C. Bălan. Antrenor: Nicolo Napoli.
Au arbitrat: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); Asistenţi: Daniel Ioan Ciocănea (Sibiu) şi Andrei Simonis (Bucureşti).
Eliminat: Baird 32

Prima înfrângere din acest sezon pentru FCU Craiova a lăsat urme adânci. Patronul Mititelu a spus că jucătorii săi sunt „nişte numere pe tricou“ şi că are capacitatea profesională şi organizatorică să înlocuiască tot lotul, cu excepţia lui Ciucă şi Săceanu, dar şi a altor doi jucători, pe care nu i-a nominalizat ca să nu se supere ceilalţi.


Seria de invincibilitate a FCU Craiova a fost încheiată sâmbătă de CS Mioveni. Echipa munteană a câştigat prin golul lui Olteanu, din prelungirile jocului. Fortuna şi-a întors astfel faţa de la echipa lui Mititelu, câştigătoare de jocuri prin autogoluri marcate în minutul 95, cum a fost cazul partidei de la Motru. La Piteşti, juniorul Bălan a marcat în minutul 10, apoi, 25 de minute mai târziu, Baird a fost eliminat – încasând două galbene în trei minute. În partea secundă, gazdele au profitat de superioritatea numerică şi au punctat de două ori, prin Florin Stan (75) şi Olteanu (90+2). Înfrângerea a pricinuit deranj mare în tabăra echipei lui Mititelu.

Napoli a dat vina pe arbitraj

Antrenorul Napoli consideră că a pierdut pe mâna arbitrajului: „Arbitraj slab, foarte multe cartonaşe galbene. Eliminarea lui Baird a contat foarte mult, am jucat 60 de minute în inferioritate. Primul cartonaş l-a luat pentru că a căzut în careu, fiind talonat de un jucător advers. Poate că nu a fost penalty, dar nu a fost nici simulare. Fundaşul meu, Mitic, a fost ţinut evident de tricou în careu. Nu s-a acordat nimic. Dacă era atacul celor de la Mioveni, se dădea 11 metri”, a comentat tacticianul italian.

Mititelu şi-a înfierat jucătorii

Înfrângerea cu Mioveniul şi faptul că jucătorii nu şi-au primit banii de 40 de zile, potrivit lui Mititelu, a tensionat situaţia de la FCU. Din câte se pare, o parte dintre jucători şi-au depus memorii să devină liberi. După meciul de la Piteşti, Mititelu a anunţat că are capacitatea necesară să se dispenseze de jucătorii pe care-i consideră „nişte numere“ şi să formeze repede un lot de 30 de jucători la fel de valoroşi, care abia aşteaptă să îmbrace cu mândrie tricoul. „Niciunul dintre jucători nu e în situația de a depune memoriu. Sunt 40 de zile întârziere la plata salariilor, iar memoriul poate fi depus după 90 de zile. Chiar dacă ar pleca, avem capacitatea profesională şi organizatorică să facem o echipă de la 0, în retur. Putem lua alți 30 de jucători, la fel de buni sau mai buni, care e problema? Mai ales că atunci mai sunt patru luni de campionat în Liga a 2-a. Cine nu vrea să vină să îmbrace tricoul Universității Craiova? Important e să încheiem turul pe o poziție care să ne dea șanse reale să atacăm promovarea. Oamenii mă cunosc, știu că sunt serios și că nu vor rămâne fără bani. Că și-i iau mai târziu, asta e altă discuție. Dacă sunt unii care vor să plece, atunci să se ducă unde vor, inclusiv la acea echipă din Craiova. Nu contează jucătorii, contează brand-ul. Sunt trei patru jucători – gen Ciucă, Săceanu care au legături spirituale, restul sunt numere pe tricou care pot fi înlocuite”.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad