Mulţescu: „A apărut un nou pol de putere în fotbalul românesc” – Condescu: „Pentru multe echipe se va vorbi de complexul Pandurii”


Deşi chinuit, Pandurii a reuşit să obţină un nou succes în faţa lui Dinamo, grupare ce nu a mai câştigat la Târgu Jiu de nu mai puţin de 6 ani. După partida de vineri seară, frustrarea „câinilor” a ieşit la suprafaţă, tehnicianul Gigi Mulţescu trimiţând numai „săgeţi otrăvite” la adresa pandurilor. Reacţia oficialilor gorjeni nu a întârziat să apară.

Finalul confruntării cu numărul VII din noul sezon al Ligii I l-a regăsit pe antrenorul pandurilor, Cristi Pustai, uşurat. Eric and Co. fuseseră conduşi cu 1-0, dar în cele din urmă echipa gorjeană revenise şi reuşise să se impună cu 2-1, în ciuda unui joc modest. „Mulţumit de rezultat, că jucătorii au avut încredere. Prima repriză a fost slabă, nu am avut atitudine, pentru că se poate întâmpla să pierzi, dar contează cum pierzi. Însă, din fericire, am câştigat un meci în care am jucat mai slab. Iar eu o să discut despre greşeli, pentru că poţi învăţa din greşeli. Da, aşa se spune, că o echipă mare şi când joacă prost, câştigă”, a fost prima reacţie a lui Cristi Pustai după victoria obţinută in extremis în faţa lui Dinamo. Asistând totuşi la un joc sub aşteptări din partea elevilor săi, antrenorul pandurilor a dorit apoi să facă şi o radiografie mai amplă a disputei de vineri seară: „Nu am reuşit în prima parte să avem o posesie progresivă spre poarta adversă. Cei doi închizători nu s-au arătat la pas, nu au construit, sarcina a rămas pe Erico şi Mamele, care au greşit. Astfel nu am dus mingea în terenul advers, Matulevicius nu a fost susţinut, Eric a fost izolat şi ţinut destul de bine. Dinamo ne-a surprins cu acel 4-1-4-1 şi destul de avansat, dar şi noi am avut o mişcare lentă şi nu am reuşit să avem reacţie. Ne-a fost greu să ajungem la poarta adversă. La pauză am schimbat sistemul, am rămas într-un închizător şi jocul a decurs altfel pentru că Dinamo nu a mai reuşit să iasă din propriul teren”, a punctat Cristi Pustai. Dacă în tabăra gorjeană atmosfera era una destul de euforică, de partea cealaltă, la oaspeţii dinamovişti, dezamăgirea se citea pe feţele tuturor. Antrenorul „câinilor”, Gigi Mulţescu, părea incapabil să digere eşecul suferit la Târgu Jiu, mai ales după ce Dinamo a avut meciul în mână o treime din timpul regulamentar: „Trebuia să avem 3-0 după 60 de minute de joc. În prima repriză ei nu au avut nicio ocazie, iar noi am avut 5 ocazii de gol, dar am ratat. Echipa a jucat bine 60 de minute, după care s-a rupt totul de la acel cartonaş. Ei au venit cu presiune, au aruncat mingile prin careu, ce a fost pe acolo doar Dumnezeu ştie. Noi am făcut un joc bun, am avut multe ocazii de gol. 60 de minute am fost peste, dar a lipsit ultima execuţie. În loc de 3-0, cu un concurs de împrejurări, a ieşit ce a ieşit. Ne lipseşte precizia, nu dăm goluri. Mă nemulţumeşte că am ratat atât, este un rezultat nedrept”.

Îmi pare rău că au ajuns să comenteze arbitrajul. Eliminarea a fost justă, nu cred că arbitrajul a fost unul părtinitor. A fost un arbitraj de nivel european.
Eugen Pîrvulescu, preşedinte executiv Pandurii Tg-Jiu şi fost arbitru Liga I

Atac la Kovacs, atac la Pandurii!

Încercând să găsească şi alţi factori care au contribuit la eşecul de la Târgu Jiu, frustrarea tehnicianul dinamovist a căpătat accente virulente. Mulţescu l-a pus la zid pe „centralul” Istvan Kovacs, căruia îi reproşează că a fluierat într-o singură direcţie: „O ruşine! Ne-am întors în urmă cu ani de zile, ca la Divizia B, când la pauză venea presiunea, iar arbitrul se întorcea radical. A fost alt om după pauză. Nu am înţeles ce s-a întâmplat. Niciun fault nu a fost la roşu, i-a luat mingea. Mă îngrozeşte unde am ajuns. Este ceva de groază. Întrebaţi pe Istvan ce a fost la pauză. Nu am mai putut pune piciorul pe minge, nu am mai existat pe teren, le-a dat totul lor. Grecu mi-a spus că nu a fost nici măcar fault şi că el a luat mingea. Maniera generală a deranjat. Istvan a distrus meciul, mare păcat”. Din păcate, atacurile antrenorului dinamovist nu s-au oprit doar la „fluieraşi”. Gigi Mulţescu i-a luat la ţintă şi pe cei de la Pandurii: „Totul a fost în favoarea lor. Incredibil! M-au dezamăgit cum s-au comportat. Dacă Pustai a ajuns să reproşeze un aut, când a fost o ruşine şi arbitrul le-a dat totul… Nu a avut puţină decenţă şi a început să reproşeze. Mai trebuia să ia fluierul lui Istvan şi să arbitreze el. Stătea tot timpul şi îi şoptea arbitrului ce să fluiere. E clar, a apărut un nou pol de putere în fotbalul românesc din toate punctele de vedere. Au şi echipă, au şi bani, influenţă, au de toate. Măcar să materializeze pe plan internaţional”.

Pustai: „Eu sunt mai tânăr şi prefer să tac”

Regăsindu-se şi el pe lista atacurilor lui Gigi Mulţescu, antrenorul pandurilor, Cristi Pustai, nu a dorit totuşi să-i răspundă cu aceeaşi monedă tehnicianului din Ştefan cel Mare. Pustai l-a ironizat însă, uşor, pe antrenorul „câinilor roşii”: „Domnul Mulţescu a avut, din păcate, şi după meci o reacţie care nu e normală. Eu sunt mai tânăr şi prefer să tac. Pot înţelege un antrenor în timpul jocului că este tensionat, dar dacă de la noi nu pleacă o linişte normală şi o demnitate, e greu să cerem jucătorilor alte lucruri. Nu ştiu de ce este dezamăgit de Pandurii, când el este antrenor la Dinamo. Nu vreau polemică cu dânsul. Eu sunt antrenorul echipei Pandurii, sunt doar puţin supărat că am jucat mai slab şi nu-mi scuz jucătorii. Mai influenţi decât Dinamo? Am văzut faza incriminată de domnul Mulţescu, fault clar pentru al doilea galben. Deci eliminarea a fost corectă. Atunci să le spunem arbitrilor să nu mai dea cartonaşe roşii, că strică echilibrul!” Şi reacţia conducătorilor de la Pandurii a fost una promptă după acuzele şi insinuările lui Gigi Mulţescu. Preşedintele C.A. al clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a ţinut să ironizeze contestatarii trupei lui Pustai: „Domnul Mulţescu poate fi dezamăgit de echipa dânsului, de Pandurii poate fi surprins. De 11 metri nu a spus nimic domnul Mulţescu? Aşa e când pierzi, e greu să recunoşti, dar atunci «caracterele» ies în faţă. Pentru multe echipe se va vorbi de complexul Pandurii. Mai ales când vom ajunge în primăvară. Sperăm şi la Cluj să câştigăm, să spargem gheaţa. Vrem cel puţin locul 2 în Europa”.


Categoria: Sport

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. CRISTINEL GIRLEA says:

    Felicitarii!!!! BRAVO PANDURII!!!

    Thumb up 1 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad