Muncitorii de la Minprest, nemulţumiţi că nu mai sunt detaşaţi la Divizia Minieră


Mai mulți muncitori cărora le-au expirat convenţiile de detaşare  la Divizia Minieră a CE Oltenia au declarat, ieri, că intră în greva foamei,  în faţa sediului CE Oltenia,  motivând că au fost discriminaţi. Aceştia au făcut referire la faptul că o parte dintre colegii lor au rămas să lucreze în cadrul diviziei, în timp ce ei sunt nevoiţi să se întoarcă la Minprest. Protestul lor s-a sfârşit într-o jumătate de oră, neavând aprobarea Primăriei Târgu Jiu.

CE Oltenia se află în plin proces de reorganizare, administraţia companiei încercând să diminueze cheltuielile de personal. Problema este că  sutele de angajări, făcute pe vremea guvernului Boc, dăunează grav, în momentul de faţă, complexului energetic. Mai exact, aşa cum a explicat administraţia, foarte mulţi salariaţi ai societăţilor prestatoare pentru CEO au primit locuri de muncă doar pentru că erau pilele şefilor (binecunoscuţii „lipitori de afişe”) care conduceau unităţile miniere şi energetice. Muncitorii care au protestat ieri spun însă că au fost nedreptăţiţi: „O parte dintre noi, adică din 47 – câţi eram detaşaţi, 27 au  rămas cu contracte de muncă la Divizia Minieră. Noi am fost trimişi să muncim la Minprest, în timp ce rudele directorilor rămân în cadrul CEO. Nu este corect şi ne vom întoarce la proteste, intrând în greva foamei pe timp nelimitat”, spus unul dintre muncitori, Ion Vulpe.

Managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel:

„Descopăr că am 50 de oameni detaşaţi de la diverse societăţi, la Divizia Minieră. Noi restrângem activitatea din cariere şi trebuie să le fac loc oamenilor companiei. Mai mult, muncitorii care ameninţă că intră în greva foamei ştiau din martie că se vor întoarce la Minprest. Or, să spună acum că fac greva foamei, mi se pare cel puţin neserios. Deci, ei au un loc de muncă, nu au rămas fără slujbe”.

Ion Răuţ: M-am întâlnit cu aceştia de vreo şase ori

Cel care a ieşit să discute cu protestatarii a fost directorul de Resurse Umane din CE Oltenia, Ion Răuţ: „Mă deranjează că aceşti oameni au minţit. M-am întâlnit cu aceştia de şase ori. Nu poţi să le spui acelaşi lucru la infinit. Mai mult, timp de un an de zile, le-am prelungit convenţiile din trei în trei luni. Înţeleg că nu pot fi mulţumiţi, deşi locul lor de muncă este asigurat, au contracte de muncă cu Minprest. Le-am explicat că în audienţă la noi vin oameni cu adevărat disperaţi, aflaţi în nişte situaţii extrem de grele şi vreau să vă spun că cei care au protestat azi aici, (ieri, n.red.) la CEO, nu ar trebui să se plângă”, a spus directorul Răuţ.


Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. daniel creg says:

    Bai baieti, ziceti merci ca aveti un loc de munca, ca nu aveti contractul pe o luna de zile (sa stati cu morcovu in k.r ca altii). Ce va plangeti ca niste tzatze? Mai dati si voi din burtile alea jos, ca nu le aveati cand ati plecat de aici. Frate eu unul nu as sta la discutii: vrei sa muncesti bine, nu vrei lasa-l pe altul (sunt atatia care ar vrea sa aiba un loc de munca).

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad