Ne aşteaptă temperaturi de 36 de grade la umbră. Iată cum faci faţă caniculei!

În acestă perioadă ne aşteaptă temperaturi foarte mari, de 36 de grade la umbră. Fiindcă nu vom putea sta numai în casă, iată ce măsuri de precauţie trebuie să îţi iei ca să faci faţă acestor zile toride.

Afară

Foloseşte mijloace de protecţie, cum ar fi pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire, preferabil din ţesături naturale şi în culori deschise. Nu face sport în timpul zilei, pentru că efortul fizic accentuează starea de oboseală. Este necesar ca persoanele vârstnice, copiii şi bolnavii cu afecţiuni cronice să evite să iasă din case între orele 9.00 şi 19.00 şi să nu frecventeze locuri aglomerate.
Planifică-ţi ziua în aşa fel încât să petreci cât mai puţin timp afară în orele de vârf (11.00-15.00). Dacă trebuie totuşi să ieşi din casă, caută umbra.

În casă

Ţine geamurile deschise pe timpul nopţii şi închide-le de cum răsare soarele. Pe timpul zilei, trage storurile, jaluzelele sau draperiile. Astfel poţi reduce cu până la câteva grade temperatura din cameră.
Nu găti şi nu călca mult timp în camere neaerisite, deoarece te poţi deshidrata.
Fă duşuri reci sau relaxează-ţi picioarelor într-un lighean cu apă. Duşurile cu apă la o temperatură de 15 grade te ajută să pierzi căldură, astfel încât să ajungi la un anumit confort. Nu folosi cuburi de gheaţă pe piele, fiindcă vei pierde brusc prea multă căldură. Remediul cel mai la îndemână este un prosop umezit, pe care îl bagi 2-3 minute în congelator ca să se răcească. Îl scoţi şi îl pui alternativ pe frunte, pe decolteu şi pe ceafă. Nu folosi creme grase sau unguente vâscoase pentru piele, care nu se absorb. Acestea adună murdăria şi praful şi împiedică epiderma să „respire” normal.

Ce bei, ce mănânci

Când trebuie să petreci afară mai mult timp, asigură- te că ai băut foarte multă apă înainte de a pleca. Pentru a face faţă caniculei, consumă cel puţin doi litri de lichide la temperatura camerei şi alege ceaiul de mentă şi băuturile puternic mineralizate. Alimentaţia trebuie să fie bogată în legume şi în fructe care hidratează. Mâncarea rece este mai recomandată. Evită alimentaţia bogată în grăsimi, în special cele animale. E bine să reduci consumul de cafea şi de băuturi alcoolice.

Categoria: Puls

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad